Monitorizare de la distanţă a locuinţei pentru vacanţe fără griji

Odată cu sezonul sărbătorilor de iarnă, infractorii devin mai activi, iar numărul spargerilor creşte, însă un sistem de supraveghere video te poate scăpa de griji.

Hoţii nu au vacanţă şi nici sărbători, avertizează forţele de ordine. În perioada sărbătorilor de iarnă, care începe, neoficial, cu așa-numitul eveniment Black Friday, se estimează o creștere a numărului de jafuri şi spargeri de locuinţe.  Oamenii legii recomandă ca, în această perioadă, atunci când mergi la cumpărături să nu iei mulţi bani şi să foloseşti cardul când este posibil. Evită locurile aglomerate dacă ai asupra ta o sumă importantă de bani, iar când efectuezi diverse plăţi, nu scoate toţi banii pe care îi ai, ci numai suma de care ai nevoie. Foarte important, atunci când pleci în vacanţă, este să nu postezi nimic pe Facebook. Mai bine postezi la întoarcere deoarece o simplă fotografie poate da informaţii exacte despre locul şi momentul în care a fost făcut instantaneul, dar mai ales că nu eşti acasă. 

Cei care nu vor să aibă astfel de surprize apelează la sisteme de supraveghere. În ziua de azi este foarte uşor să îţi montezi un astfel de sistem cu bani puţini. O cameră de supraveghere care poate fi folosită, acasă, la magazin sau la birou este CleverDog. Camera înregistrează, detectează mişcarea, are sistem de alarmă cu avertizare în timp real pe orice dispozitiv mobil, tabletă, laptop sau telefon, control infraroşu etc. CleverDog transmite în timp real imagini şi fotografii la detectarea oricărei mişcări şi poate funcţiona la temperaturi de -10 grade, +60 grade. Camera înregistrează pe card, inclusiv pe timp de noapte, timp de şapte zile. CleverDog are un preţ de 220 lei.

La camerele video calitatea imaginii este foarte importantă, iar Chuango IP116 oferă o vizibilitate foarte bună. Această cameră are încorporat un senzor Sony IMX238 şi lentilă super-angulară de cinci megapixeli. Imaginile pot fi accesate din orice colţ al lumii, compania folosind serverele Amazon, şi permite accesări simultane pentru mai mulţi utilizatori. Prin intermediul aplicaţiei, utilizatorii pot comunica cu cei care se află în locuinţă pe o distanţă de cinci metri, camera IP116 având un microfon HiFi încorporat. Atunci când senzorul camerei detectează o anomalie, transmite notificări, sms, apel direct, astfel încât utilizatorul să urmărească ce se întâmplă. O astfel de cameră are un preţ de 380 lei. 
D-Link DCS-2310L are un preţ mult mai mare faţă de camerele de mai sus,  900 lei, şi oferă o rezoluţie mai bună la filmat, putând fi folosită şi în exterior. Acestă cameră rezistă la temperaturi de -25 de grade şi + 45 de grade, iar contactul cu apa şi praful nu îi creează nicio problemă. Pe timp de noapte are o distanţă de iluminare de cinci metri, iar cu ajutorul aplicaţiei D-ViewCam se pot vizualiza simultan până la 32 de camere pe un singur ecran.

 

 

D-Link DCS-2310L
Rezoluţie video: 1.280 x 800 pixeli
Lentile: 3.45, F/2.0
Microfon: Da
Greutate: 235 g

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CleverDog
Rezoluţie video: 720 x 576 pixeli
Unghi de vizualizare: 110°
Infraroşu: Senzor automat
Greutate: 240g

 

 

 

 

 

 

 

Chuango IP116
Rezoluţie video: 1.280 x 720 pixeli
Lentilă: 2.4mm F2.0
Unghi de vizualizare: 110°
Infraroşu: 5 metri