Ordonanta de Urgenta privind obligatia agentilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale a fost publicata in anul 1999. Dupa o regula impamantenita in Romania, ceea ce lipsea erau Normele metodologice care nu s-au lasat asteptate decat vreo cativa ani. In Monitorul Oficial din 12 mai 2003 a fost publicata Hotararea de Guvern nr. 479 care aproba normele. Publicarea acestora nu a rezolvat insa problemele. Mai multi agenti au denuntat doua alineate ale unui articol din normele metodologice ca intrand in contradictie cu prevederile Legii concurentei.
La alineatul 2 al art. 72 este prevazuta obligativitatea utilizatorilor de case de marcat de a achizitiona consumabile numai de la distribuitorul autorizat de la care a cumparat aparatul. Cu alte cuvinte, agentul economic, posesor al unui aparat de marcat fiscal, devine dependent de distribuitorul de la care achizitioneaza aparatul, nemaiavand posibilitatea de a-si alege locul de unde isi poate cumpara consumabilele pentru casa de marcat. Mai mult, la articolul 5 al aceluiasi articol se prevede ca unitatile acreditate sunt obligate sa achizitioneze consumabile, piese si subansambluri numai de la distribuitorul autorizat care le-a acreditat.
Mai multe firme din piata au reactionat si au depus plangeri impotriva acestor doua alineate la Consiliul Concurentei, invocand mai multe prevederi din Legea Concurentei.,, In primul rand prin aceste prevederi se intervine in operatiunile de piata, influentand direct sau indirect concurenta,,, spune Claudiu Necula, administrator al companiei bucurestene Roller Com, una dintre cele care au depus plangere la Consiliul Concurentei. Acesta considera ca, desi Legea Concurentei prevede la articolul 5 ca sunt interzise intelegerile tacite dintre agenti economici care au ca efect restrangerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei, prin cele doua alineate ale HG nr. 479/2003, care aproba normele metodologice, este limitata practic distributia si este afectata impartirea pietelor de desfacere si a surselor de aprovizionare.,, Pe de alta parte, la articolul 6 din Legea concurentei este interzisa folosirea in mod abuziv a unei pozitii dominante detinute de catre un agent economic prin recurgerea la fapte anticoncurentiale. In plus, HG nr. 479/2003 creeaza o stare de dependenta economica in care se afla un client sau un furnizor fata de alti agenti economici. Practic suntem dependenti de unitatea de la care am achizitionat casa de marcat, nedispunand de o solutie alternativa sau conditii echivalente,,, continua Claudiu Necula.
Firma Roller Com care a depus plangere a primit raspuns pozitiv de la Consiliul Concurentei, acesta anuntand-o ca printr-o adresa a propus Guvernului modificarea celor doua alineate incriminate. Nimeni nu stie insa cand va fi luata in considerare propunerea Consiliului Concurentei de modificare a celor doua alineate. Cert este insa efectul resimtit in piata imediat dupa publicarea in Monitorul Oficial a HG nr. 479/2003: cresterea pretului la majoritatea consumabilelor.,, Inainte pretul unei role de hartie folosita la casele de marcat varia intre 11.000 si 15.000 de lei, in functie de calitate. Acum cele mai ieftine costa 12.000 de lei, iar cele mai scumpe pot ajunge si la 25.000 de lei,,, explica Claudiu Necula.
Pretul consumabilelor va creste spectaculos
Un magazin cu vanzari restranse care detine numai o singura casa de marcat, consuma in medie intre 120 si 150 de role de hartie lunar. ,,Teoretic, acum distribuitorii pot vinde o rola de hartie si cu 100.000 de lei pentru ca exista posibilitatea de a abuza de pozitia de monopol,,, continua Necula. Agentii economici care au actionat pana acum nu vor insa sa lase lucrurile intr-o asteptare prelungita, pana in momentul in care Guvernul va modifica normele cu pricina. Unii dintre acestia iau in calcul posibilitatea de a ataca in contencios administrativ HG nr. 479/2003 pentru nelegalitate. Agentii economici deranjati de aceste prevederi au avut chiar initiativa constituirii unei asociatii care sa reuneasca firme nemultumite din intreaga tara. Aceasta ar trebui sa militeze pentru modificarea acestor prevederi, in statut trebuind sa fie expres trecuta dizolvarea organizatiei in momentul atingerii scopului.
Paragrafele contestate
HG nr. 479/2003
· Art. 72 – (2) ,,Utilizatorii sunt obligati sa achizitioneze consumabile pentru aparatele de marcat electronice fiscale numai de la distribuitorul autorizat sau de la unitatea acreditata de acesta, de la care a cumparat aparatul,,.
· Art 72 – (5) ,,Unitatile acreditate sunt obligate sa achizitioneze consumabile, precum si piese de schimb si subansambluri, numai de la distribuitorul autorizat care le-a creditat,,.
Legea concurentei nr. 21/1996
· Art. 9: ,,Sunt interzise orice actiuni ale organelor administratiei publice centrale sau locale, avand ca obiect sau putand avea ca efect restrangerea, impiedicarea, sau denaturarea concurentei, in special sa ia decizii care limiteaza libertatea comertului sau autonomia agentilor economici, ce se exercita cu respectarea reglementarilor legale,,.
Cum pot fi modificate Normele metodologice
Raluca Tiparu, avocat colaborator senior la firma Musat si Asociatii explica metodele prin care pot fi atacate cele doua alineate din HG nr. 479/2003.
· Prevederile HG nr. 479/2003, care impiedica libera concurenta cu privire la distributia de aparate de marcat electronice fiscale si consumabilele aferente, pot fi eliminate daca partea prejudiciata sesizeaza Consiliul Concurentei, care este abilitat conform Legii nr. 21/1996 (Legea Concurentei) sa propuna modificarea actelor normative care au impact anticoncurential pe piata. Atunci cand sunt implicate organisme ale administratiei publice centrale, Consiliul Concurentei nu poate lua masuri energice la care este indreptatit cu privire la practici anticoncurentiale ale agentilor economici in general, dispunand incetarea si sanctionarea partilor implicate. In cazul in care o HG incalca dispozitiile legale in domeniu, Consiliul Concurentei poate doar propune modificarea actului respectiv.
· O alta posibilitate este de a ataca in contencios administrativ dispozitiile HG nr. 479/2003, pentru nelegalitate. Cum Hotararea de Guvern in cauza nu cuprinde doar masuri administrative pentru o buna aplicare a OUG nr. 28/1999 (ordonanta care prevede obligativitatea aparatelor de marcat electronice fiscale), ci reglementeaza in plus fata de actul normativ principal, impunand noi obligatii si restrictii distribuitorilor autorizati, unitatilor acreditate si utilizatorilor, aceasta poate fi supusa controlului instantelor de contencios administrativ, in conditiile prevazute de Legea Contenciosului administrativ nr. 29/1990. Printr-o asemenea actiune se poate solicita anularea in parte a HG nr. 479/2003 prin inlaturarea prevederilor anticoncurentiale.