Constructorul portughez MonteAdriano, cu afaceri de 130 mil. euro la nivel local, a finalizat primul tronson din coridorul IV european, lucrare în valoare de 20,8 mil. euro, potrivit unui comunicat al companiei.
Tronsonul centurii Lugoj, contruit în regim de autostradă, a fost atribuit prin licitaţie de către Ministerul Transporturilor prin CNADNR în 3 martie 2008. În doi ani compania portugheză a finalizat cei 9,6 km de autostradă la un cost de 2,2 mil. euro pe kilometru. În costul de execuţie a fost inclusă şi relocarea utilităţilor care se aflau în zonă.
„Centura Lugoj reprezintă o lucrare de referinţă pentru infrastructura din România pentru că este un nod important, asigurând conexiunea în coridorul IV transeuropean cu tronsonul Deva-Lugoj-Nadlac”, a declarat Luis Vinagre, directorul general al MonteAdriano, sucursala România.
La executarea lucrărilor au fost implicaţi peste 210 muncitori şi ingineri, dintre care, în mod direct pe şantier au fost 90.
Compania MonteAdriano a realizat până acum în România şapte proiecte, în valoare de peste 134 mil. euro.
„Suntem în România din 2005 şi vrem să participăm mai departe la dezvoltarea infrastructurii la nivel european. Absorbţia fondurilor europene este un «must» pentru România, iar experienţa noastră în acest sens este benefică pentru statul român. O verigă importantă în realizarea infrastructurii moderne din România sunt consultanţii internaţionali pe care statul român îi angajează să supervizeze acest lucrări şi al căror aport este determinant”, consideră Luis Vinagre.