Moody's Investors Service a revizuit în scădere ratingul pentru 15 mari bănci occidentale cu activităţi globale pe pieţele de capital, cinci din SUA, trei din Franţa, două din Elveţia, trei din Marea Britanie, una din Canada şi una din Germania, informează AFP.
Cele mai puternic afectate sunt Bank of America şi Citigroup, ambele din SUA, ale căror ratinguri cu fost retrogradate la ‘Baa2’ şi se află pe penultimul loc în categoria recomandată investiţiilor.
În ce priveşte băncile franceze, Moody’s a coborât cu două trepte nota acordată BNP Paribas şi Crédit Agricole SA şi cu una pentru Société Générale. Cele trei instituţii bancare se situează, în prezent, la nivelul ‘A2’.
Agenţia a împărţit în trei categorii cele 15 bănci în ordinea stabilităţii lor. Astfel, chino-britanicii de la HSBC (Aa3 faţă de Aa2), americanii de la JPMorgan Chase (A2 faţă de Aa3) şi canadienii de la Royal Bank of Canada (Aa3 faţă de Aa1) se află grupa de frunte.
La celălalt capăt al clasamentului se regăsesc americanii de la Citigroup, Morgan Stanley şi Bank of America, alături de britanicii de la Royal Bank of Scotland (RBS). Cele trei bănci din Franţa afectate de decizia Moody’s Investors Service se află în grupa a doua ca stabilitate.
Sursa: Agerpres