Miercuri dimineaţă, Eurogrupul a aprobat acordarea unei tranşe de 10,3 miliarde de euro (11,5 miliarde de dolari) Greciei din pachetul de asistenţă financiară şi a prezentat o ofertă pentru reducerea poverii datoriei Greciei. Banii sunt necesari pentru achitarea împrumuturilor de la FMI, a bondurilor care ajung la scadenţă de la BCE şi a facturilor neplătite din ţară, scrie Agerpres.
Moody's apreciază că acordul atenua riscurile legate de lipsa lichidităţilor în Grecia, în special pe termen mediu.
"De asemenea Eurogrupul a furnizat un ghid privind măsurile de reducere a poverii datoriei, care reprezintă o evoluţie pozitivă pentru ratingul de credit al Greciei, deoarece indică un consens în creştere în rândul statelor din zona euro, FMI şi Comisiei Europene, privind acest subiect dificil. Riscurile privind implementarea acordului rămân ridicate din cauza majorităţii parlamentare reduse, a slăbiciunii instituţiilor şi a turbulenţelor politice şi sociale", se arată în comunicatul agenţiei de evaluare financiară.
În 2015, Grecia a înregistrat cel mai ridicat nivel al datoriei din Europa (176,9% din PIB), depăşind cu mult plafonul de 60% din Produsul Intern Brut cerut de UE.
Până acum, Germania şi câteva state, inclusiv Finlanda şi Slovacia, s-au opus unei reduceri a datoriei Greciei, argumentând că nu este necesară o astfel de măsură, în timp ce FMI consideră că fără o atenuare datoria nu va fi sustenabilă, potrivit Agerpres.
În prezent Moody's atribuie Greciei un rating "Caa3", din categoria "junk" (nerecomandat pentru investiţii). În 24 iunie ratingul ar putea revizuit.
Pieţele financiare au salutat acordul dintre Grecia şi creditorii săi, care a evitat repetarea situaţiei de anul trecut, când Atena nu şi-a putu achita datoria scadentă către FMI şi a fost pe punctul de a ieşi din zona euro, ameninţând stabilitatea regiunii.
Randamentele obligaţiunilor elene pe zece ani au scăzut la 7,09%, cel mai redus nivel din ultimele şase luni. Au scăzut şi randamentele bondurilor statelor de la periferia zonei euro – Spania, Italia şi Portugalia – în urma progreselor înregistrate la negocierile de miercuri.