Căderea Guvernului nu va avea un impact economic semnificativ imediat, deoarece economia pare bine izolată de politică, iar FMI şi UE vor continua să accepte derapajele de la acord până la alegeri, consideră Moody's, avertizând însă că instituţiile internaţionale vor adopta un ton mai dur în 2010. "Economia pare să fie relativ bine izolată de problemele politice şi anticipăm că FMI/UE vor continua să rabde scăpările de politică economică până după alegeri (scrutinul
Căderea Guvernului nu va avea un impact economic semnificativ imediat, deoarece economia pare bine izolată de politică, iar FMI şi UE vor continua să accepte derapajele de la acord până la alegeri, consideră Moody’s, avertizând însă că instituţiile internaţionale vor adopta un ton mai dur în 2010.
„Economia pare să fie relativ bine izolată de problemele politice şi anticipăm că FMI/UE vor continua să rabde scăpările de politică economică până după alegeri (scrutinul prezidenţial din noiembrie/decembrie, n.r.). De anul viitor, însă, FMI şi UE vor exercita probabil presiuni pentru a determina guvernul să se reangajeze faţă de procesul de reformă convenit în programul de stabilizare”, se arată într-o analiză Moody’s, citată de Mediafax.
Un eventual eşec în reluarea procesului de reformă ar putea conduce la divergenţe între România şi partenerii internaţionali, avertizează agenţia de rating.
Moody’s atribuie României ratingul de credit „Baa3”, cu perspectivă stabilă, fiind singura dintre cele trei mari agenţii de evaluare financiară care nu a retrogradat România din categoria „investment grade”. Standard & Poor’s şi Fitch plasează România în categoria emitenţilor cu caracter speculativ („junk”).