Băncile vizate, printre care figurează KB Deutsche Industriebank şi Deutsche Postbank, sunt cele ale căror evaluare financiară depinde de sprijinul statului federal german şi/sau al landurilor şi comunelor, a explicat agenţia într-un comunicat, citat de AFP.
Luni, Moody’s a coborât de la stabilă la negativă perspectiva Germaniei din cauza poverii că noile ajutoare plătite ţărilor din zona euro aflate în dificultate ar putea apăsa asupra economiei ţării.
Luând această decizie, agenţia americană sugerează că nu ar exclude privarea primei economii europene de nota Aaa, cea mai bună posibilă, ce ar trebui sa îi permită să se împrumute de pe pieţe la rata cea mai mică.
Berlinul a reacţionat imediat asigurând că Germania va continua să fie ancora stabilităţii zonei euro, unde mai multe ţări (Grecia, Irlanda, Portugalia) nu mai pot să se finanţeze la costuri reduse pe pieţe şi au avut nevoie de creditori internaţionali.
Agenţia Moody’s a retrogradat marţi perspectiva Fondului de salvare european, FESF, la care Germania este cel mai mare contribuabil.