Prevenirea malariei în țările africane a devenit o luptă contra cronometru. Tratamentele eficiente au redus foarte mult povara malariei, dar, după 2015, unele țări africane au raportat creșteri ale cazurilor.
În 2016, OMS a concluzionat că, chiar și cu cea mai bună utilizare a abordărilor actuale, vor mai exista 11 milioane de cazuri de malarie în 2050, potrivit The CONVERSATION.
În prezent, aproximativ 1.000 de persoane mor de malarie în fiecare zi
Un studiu de dată recentă arată că malaria şi decesele cauzate de această boală ar putea fi reduse cu 70%. Soluţia ar fi vaccinarea populaţiei înainte de sezonul ploios, pe lângă administrarea de medicamente preventive.
Există însă și noi tehnologii care ar putea completa strategia vaccinării, la un cost mai mic și cu un efort mai mic. Un exemplu este eliberarea de țânțari programați genetic, denumiți „țânțari protectori”. La împerecherea cu țânțari sălbatici, ei produc descendenți care sunt fie incapabili de orice reproducere suplimentară, fie nu pot să transmită paraziții malariei.
Echipe de cercetare precum Target Malaria – un consorțiu condus de oameni de știință africani din Burkina Faso, Ghana, Mali și Uganda – lucrează pentru a se asigura că această tehnologie poate fi supusă unei evaluări pe teren în Africa.
Țînțarii programați genetic ar putea prelua controlul asupra țânțarilor purtători de boli
În natură, există un fenomen numit drive genetic, care operează în procesul de reproducere. Cercetătorii adaptează abordări similare pentru a crea metode revoluționare pentru controlul bolilor transmise de insecte. Ei folosesc instrumente de editare a genelor pentru a modifica anumite capabilități ale țânțarilor și a se asigura că aceste capacități sunt transmise următoarei generații. Țânțarii programați genetic ar putea prelua cobtrolul asupra populațiilor sălbatice de țânțari purtători de boli în doar câteva generații, chiar și în locații îndepărtate.
Există peste 3.500 de specii de țânțari
Există peste 3.500 de specii de țânțari. Doar 50-70 pot transmite malaria oamenilor. Adesea, doar două sau trei dintre aceste specii domină fenomenul de transmitere a malariei într-o țară. Prin urmare, un control eficient al malariei poate fi realizat prin simpla identificare, înțelegere și apoi vizarea uneia sau a două specii dominante, în loc de uciderea tuturor țânțarilor.