Platforma integrează nouă aplicații care permit gestiunea afacerii oricărei companii, indiferent de domeniul de activitate al utilizatorilor: Managementul Activităţilor de Birou, Portal Intern, Facturare, Arhivare Electronică, Managementul Documentelor, E-mail, Managementul Relaţiilor cu Clienţii (CRM), Software Legislativ, Management Flotă Auto.
Costul anual în cadrul platformei M.O.R.E este 2.731 euro, faţă de 21.083 euro în varianta tradiţională (un calcul realizat pentru 10 utilizatori, printr-o metodă comparativă între licenţierea tradiţională, care presupune atât achiziţie hardware, cât şi software, precum și servicii de consultanță, conform unor preţuri obţinute online pe baza site-urilor de vânzare produse IT şi platforma M.O.R.E., unde plata se face pe bază de abonament pentru aplicaţiile şi numărul de utilizatori dorite).
M.O.R.E. răspunde nevoilor companiilor din orice sector, de la producţie, retail, pharma până la companiile de distribuţie şi transport, sau cele din domeniul serviciilor profesionale. Aplicaţiile sunt astfel construite încât să fie intuitive şi uşor de accesat de orice reprezentant al companiei, din orice punct de lucru şi totodată de către orice număr de utilizatori. În acest fel, timpii de răspuns sunt reduşi, iar comunicarea între departamentele companiei devine activă.
Accesarea tuturor aplicaţiilor din platforma integrată se poate face prin resurse minime, cum ar fi o conexiune la internet sau un browser, iar informațiile sunt stocate într-un data center securizat, accesul la acestea realizându-se pe baza unui certificat digital.
Toţi clienţii M.O.R.E au de asemenea un avantaj competitiv faţă de companiile care folosesc versiunile de licenţiere tradiţionale: îşi pot extinde sau restrânge opţiunile în ceea ce priveşte utilizarea platformei, cu un simplu click. În plus, au un cost lunar fix, ceea ce le permite să previzioneze cheltuielile firmei, implementarea este extrem de rapidă, iar accesul este mobil şi securizat de la orice calculator cu acces la internet.