Președintele rus Vladimir Putin a spus marți, 30 mai, despre cel mai mare atac cu drone efectuat vreodată de Ucraina asupra Moscovei, că a fost o încercare de a speria și de a provoca Rusia. În urma atacului, apărarea aeriană va fi întărită, a mai anunțat liderul de la Kremlin.
Atacând Moscova cu drone, Kievul încercă să intimideze cetăţenii ruşi şi să provoace un răspuns similar din partea conducerii ruse, a declarat Vladimir Putin în cadrul unei vizite de lucru la Centrul Cultural Zotov din capitala rusă.
Liderul de la Kremlin consideră că autoritățile de la Kiev au atacat Moscova cu drone drept răspuns la faptul că zilele trecute, armata rusă a lovit sediul serviciilor militare de informaţii din Ucraina.
Reacția lui Vladimir Putin după atacul cu drone asupra Moscovei
Potrivit lui Vladimir Putin, Federația Rusă atacă teritoriul ucrainean, însă o face „cu arme de mare precizie şi cu rază lungă de acţiune, în mod specific asupra instalaţiilor de infrastructură militară sau a depozitelor cu muniţie sau combustibil şi lubrifianţi folosiţi în operaţiunile de luptă”.
Așadar, „în urmă cu două sau trei zile”, forţele armate ruse au lovit sediul serviciilor de informaţii ale armatei ucrainene. Drept răspuns, regimul de la Kiev a ales o altă cale, și anume intimidarea cetăţenilor ruşi şi „lovituri asupra clădirilor rezidenţiale”, a mai spus el, relatează TASS.
„Acesta este un semn clar de activitate teroristă”, a spus liderul de la Kremlin. Potrivit acestuia, Kievul a atacat Moscova cu drone cu scopul de a „provoca o reacţie din partea Rusiei„. Alte amenințări aduse de către Kiev ar mai fi „încercări de a întrerupe activitatea la centrala nucleară din Zaporojie” şi „de a folosi unele dispozitive legate de industria nucleară”, a adăugat președintele rus.
Vladimir Putin a mai declarat că sistemul de apărare aeriană al Moscovei a funcţionat „fără probleme, în mod satisfăcător”, chiar dacă „mai este ceva de lucru”, a recunoscut el.
Drone au căzut la 3 kilometri de reședința lui Vladimir Putin
Vă reamintim că marți dimineață, pe 30 mai, moșiile apropiaților lui Vladimir Putin au fost țintele unui atac cu drone asupra Moscovei. Dronele care se îndreptau spre capitala rusă au căzut în zone din apropierea orașului, unele chiar la 3 kilometri de reședința liderului de la Kremlin.
Televiziunea de stat RosTV nu a vorbit aproape deloc despre atac, însă panica cetățenilor se poate vedea pe filmările apărute pe rețelele de socializare
Jurnaliștii sursei citate susțin că pe posturile de televiziune ruse nu s-a raportat aproape nimic despre cel mai mare „atac cu drone asupra Capitalei şi zonelor din apropiere” de la începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Potrivit canalului de propagandă Russia-24, anumite clădiri au fost doar ușor avariate, iar toate dronele au fost „doborâte”.
Kievul a negat însă că Ucraina ar fi „direct” implicată în atac.