Ministerul Apărării din Rusia a transmis într-un mesaj publicat pe Telegram că „atacul terorist” nu a provocat nicio victimă, conform informațiilor preluate de Reuters.
Două clădiri nerezidențiale au fost lovite în timpul atacului
De asemenea, primarul Serghei Sobyanin a spus că două clădiri nerezidențiale au fost lovite în timpul atacului, care a avut loc luni dimineața. Potrivit sursei menționate, nu este clar dacă dronele au lovit clădirile atunci când au fost doborâte sau dacă au vizat în mod deliberat clădirile.
Reuters subliniază că Ministerul Apărării din Rusia și primarul Serghei Sobyanin nu au oferit informații precise despre locul unde au fost interceptate dronele.
Fragmente de drone au fost găsite în apropierea unei clădiri
Totodată, agențiile de știri de stat din Rusia au raportat, citând serviciile de urgență, că fragmente de drone au fost găsite în apropierea unei clădiri de pe bulevardul Komsomolski, care nu este departe de sediul Ministerului Apărării.
Traficul a fost închis pe bulevardul Komsomolski, dar și pe bulevardul Likhachev din sudul Moscovei, unde o clădire de birouri înaltă a fost avariată, au relatat agențiile de presă rusești.
Nu a existat niciun comentariu imediat din partea autorităților de la Kiev. Ucraina nu revendică aproape niciodată în mod public responsabilitatea pentru atacurile din interiorul Rusiei sau de pe teritoriul ucrainean controlat de Rusia, dar a afirmat în ultimele luni că distrugerea infrastructurii militare a Rusiei ajută la contraofensiva Kievului, subliniază sursa menționată.
Ucraina a eliberat deja 50% din teritoriul său ocupat de Rusia
În altă ordine de idei, secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că Ucraina a eliberat deja jumătate din teritoriul pe care Rusia îl ocupase iniţial în timpul invaziei sale, însă Kievul va trebui să ducă o „luptă foarte grea” pentru a elibera şi mai mult teritoriu, a scris anterior sursa menționată.
„A fost eliberat deja în jur de 50% din ceea ce fusese ocupat iniţial” (de Rusia), a declarat Blinken într-un interviu pentru CNN.
„Acestea sunt încă zilele de la relativ începutul contraofensivei. Este greu. Aceasta nu se va încheia în următoarea săptămână sau două. Cred că vom continua să urmărim aceasta câteva luni”, a spus Blinken.
Speranţele că Ucraina va putea alunga repede forţele Moscovei de pe teritoriul ucrainean în urma lansării, în această vară, a unei contraofensive se reduc în timp ce trupele Kievului luptă din răsputeri pentru a sparge poziţiile întărite ale Rusiei în sudul şi în estul Ucrainei.