Potrivit unor declaraţii făcute miercuri de către ministrul rus al Sănătăţii, imunitatea de turmă împotriva SARS-CoV-2 ar putea fi obţinută foarte curând în Rusia. În prezent, în această ţară sunt folosite trei seruri dezvoltate local în cadrul campaniei de vaccinare.
După Sputnik V, dezvoltat de Institutul Gamaleia din Moscova, şi EpiVacCorona, dezvoltat de Institutul Vektor din Novosibirsk, Rusia a anunţat în urmă cu aproape două săptămâni că a aprobat un al treilea vaccin împotriva noului coronavirus. Este vorba despre CoviVac, produs de către Centrul Ciumakov.
Imunitate până la finalul lunii iulie, crede ministrul Sănătăţii
Vaccinările au început la scară largă în Rusia, iar acum Moscova transmite că se aşteaptă la atingerea imunităţii pentru majoritatea populaţiei sale până la vară. Declaraţia a fost făcută de către ministrul Sănătăţii, Mihail Muraşko, transmite miercuri agenţia DPA.
Imunitatea de turmă ar urma să fie obţinută până la sfârşitul lunii iulie, a ministrul rus, citat de agenţia rusă de presă TASS. Totul se bazează pe planurile actuale de livrare şi vaccinare.
Mihail Muraşko, aflat într-o vizită în oraşul Novosibirsk din Siberia, a mai declarat că producţia de vaccin va creşte. Şeful Ministerului rus al Sănătăţii nu a oferit însă detalii despre cum se va obţine asta.
Ce probleme întâmpină Rusia atunci când vine vorba de vaccinare?
Potrivit celor mai recente cifre date publicităţii de către Ministerul Sănătăţii, aproape 4 milioane de ruşi au fost vaccinaţi împotriva coronavirusului până la sfârşitul săptămânii trecute, ceea ce reprezintă 2,8% din populaţia totală. Comparativ cu alte ţări, Rusia este în urmă la acest capitol.
Conform datelor oficiale, aproximativ patru milioane de persoane au fost infectate cu virusul de la începutul pandemiei.
Diverse sondaje relevă că una dintre principalele probleme este scepticismul extrem de răspândit în rândul ruşilor în legătură cu vaccinul. Numai 30% dintre ruşi sunt dispuşi în prezent să se vaccineze cu serul rusesc Sputnik V, conform unui sondaj publicat recent de institutul de cercetare Levada.
Principalele motive invocate au fost teama de efectele secundare şi testele clinice incomplete.
Sursa foto: Dreamstime