Este doliul zilei la Moscova!

Luni, 1 august, s-a aflat că ultimul președinte al Comitetului securității de stat al URSS și șeful Serviciului inter-republican de securitate, Vadim Bakatin, a murit la vârsta de 84 de ani de viață, a transmis recent postul televiziune rusesc „Rusia 24„.

Rusia e în stare de șoc. A murit ultimul șef al KGB-ului din perioada Uniunii Sovietice

Conform informațiilor, Bakatin a condus KGB-ul din august până în decembrie 1991. Sub conducerea sa, a fost efectuată reforma Comitetului securității statului, după care Comitetul a fost împărțit în mai multe servicii speciale independente.

Din noiembrie 1991 până în ianuarie 1992, Bakatin a condus Serviciul interregional de securitate.

Vadim Viktorovici Bakatin s-a născut la 6 noiembrie 1937 și a fost un politician rus care a fost ultimul președinte al KGB în 1991, fiind practic și ultimul fost președinte în viață al acestei organizații.

Mai mult, el a fost desemnat să desființeze KGB-ul, dar nu a reușit să controleze această organizație și să își îndeplinească sarcina din motive politice.

Totuși, a reușit să îndeplinească planul de dezintegrare a KGB-ului în organizații separate. Mai mult, el a candidat la președinția Rusiei ca și candidat independent în iunie 1991, dar a ieșit pe ultimul loc.

Cine a fost Vadim Bakatin?

Vadim Bakatin s-a născut în Kiselyovsk, regiunea Kemerovo, în 1937. A fost absolvent al Institutului de Inginerie Civilă din Novosibirsk și al Academiei de Științe Sociale din cadrul Comitetului Central al PCUS.

Din 1960 până în 1971, Bakatin a fost supervizor, inginer șef, director de lucrări de construcții. Din 1964 până în 1991, el a fost membru al CPSU. Din 1986 până în 1990, a fost membru al Comitetului Central al PCUS. Bakatin a fost numit ministru de interne al Uniunii Sovietice în 1988, înlocuindu-l pe Alexander Vlasov. Mandatul lui Bakatin a durat până în 1990.

În 1991, a fost numit șef al KGB. În cele din urmă, el a reușit să dezintegreze KGB-ul, să desființeze Departamentul al patrulea al Direcției „З”, Direcția a cincea, adevăratul aparat al poliției politice care conducea informatorii secreți, dosarele politice și mașinăria de vânătoare de dizidenți. După destrămarea KGB-ului, a fost șeful Serviciului de Securitate Interrepublicană al Uniunii Sovietice.

Bakatin a fost propus drept candidat la nominalizarea Partidului Comunist pentru alegerile prezidențiale din 1990 din Uniunea Sovietică. Cu toate acestea, a decis să nu concureze.

În 1992, Bakatin a fost numit vicepreședinte și director al departamentului de relații politice și internaționale al fondului internațional „Reforma”. Din 1997, Bakatin a fost director/consilier al Baring Vostok (Moscova).

Bakatin a murit la data 31 iulie 2022 la un spital din Moscova, Rusia, la vârsta de 84 de ani.