Narîșkin a proiectat un clip cu Călin Georgescu pentru a sugera aparentele intenții teritoriale ale României

Joi, la Moscova, Serghei Narîșkin, șeful serviciilor de informații ruse și președintele Societății Istorice Ruse, a susținut candidatura independentului Călin Georgescu, în cadrul unei reuniuni în care au discutat despre posibilitatea împărțirii Ucrainei cu vecinii săi, inclusiv România și Polonia.

Narîșkin a folosit un interviu acordat de Georgescu pentru a argumenta că vecinii Ucrainei, precum România, ar fi dispuși să preia teritorii din aceasta, împărțindu-le ulterior cu Rusia.

nariskin georgescu
Serghei Narîșkin (stânga) / SURSA FOTO: colaj Rutube.ru

„Ţara a fost adusă la o catastrofă, iar prăbușirea statalității Ucrainei se prefigurează inevitabil. În aceste condiții, peste tot, mai ales în Europa de Est, au existat judecăți potrivit cărora, din cauza iminentei prăbușiri a Ucrainei, pământurile sale vor fi date țărilor vecine.

Colegii au pregătit o mică selecție de astfel de citate și aș dori să le pun într-un videoclip”, a spus Narîșkin la o masă rotundă intitulată „De la Harkov la Ujgorod: istoria conflictelor și compromisurilor teritoriale”, scrie antena3.ro.

Georgescu într-o apariție la Realitatea Plus, unde a vorbit despre teritoriile istorice ale României și posibilitatea revendicării unor regiuni ucrainene care au făcut parte din România în trecut.

Tema dezbaterii și implicarea politicienilor extremiști

Clipul proiectat începe cu o declarație a lui Viktor Orban, care afirmă că Ucraina este un teritoriu aflat în dispută de secole. În continuare, liderul Partidului Maghiar „Patria Noastră” susține că, în cazul în care Ucraina își pierde statalitatea din cauza războiului, va revendica Transcarpatia.

De asemenea, în materialul video sunt incluse și declarațiile lui Igor Dodon, fostul președinte al Moldovei, alături de liderul Partidului Renașterii din Bulgaria, care revendică Basarabia de Sud. Colajul mai conține și un citat al lui Călin Georgescu despre Basarabia și Bucovina de Nord.

romania-ucraina
SURSA FOTO: captură de ecran Google Maps

Dezbaterea, condusă de directorul Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse, a avut ca temă istoria conflictelor și compromisurilor teritoriale ale Ucrainei. Aceasta a durat o oră și jumătate, fiind dominată de un discurs revizionist care susține revendicările politicienilor extremiști din Europa.

În România, Călin Georgescu și Diana Șoșoacă au exprimat dorința de a obține teritorii din Ucraina, în timp ce în Bulgaria, liderii partidului extremist „Renașterea” au revendicat Macedonia și sudul Basarabiei.

Într-o apariție televizată la Realitatea Plus, Georgescu a extins subiectul teritoriilor istorice ale României, aducând în discuție posibilitatea revendicării unor teritorii ucrainene care au aparținut României în trecut (vezi detalii aici).

Titus Corlățean avertizează asupra pericolelor unei astfel de tactici

Fostul ministru de Externe Titus Corlățean a explicat pentru Antena 3 motivele pentru care Rusia încearcă să „oferte” României teritoriile ucrainene. Corlățean a subliniat că ceea ce poate părea atractiv și benefic într-un moment dat, pe termen lung, ar putea avea consecințe negative, având în vedere că alte părți ar putea ajunge să revendice teritorii românești.

 „Noi știm istoria și știm că a fost nedreaptă cu noi și știm că Stalin a tăiat părți din teritoriul României, în baza pactului Ribbentrop-Molotov. Una-i una, alta-i alta. Ceea ce propune centrul de putere din Rusia e să schimbăm modul de gândire al societății internaționale.

Cea ce azi poate fi tentant și favorabil pentru unii, mâine ți se poate întoarce și alții ar putea să aibă pretenții la teritoriul românesc și poimâine să vrea să îl cucerească”, explică fostul ministru.