Sâmbăta Morților este o importantă zi pentru comunitatea creștină din România. În acest an, sărbătoarea cade pe 30 octombrie, sâmbăta. Dacă nu vrei ca în prețioasa ta zi de weekend să te bântuie stafiile răposaților, noi ți-am pregătit o listă cu datini strămoșești pe care e bine să le urmezi în această zi. Spor la citit!
Așa cum îi spune și numele, sărbătoarea este dedicată pomenirii celor adormiți. Fapt ce o transformă într-o zi cu o puternică încărcătură energetică! Potrivit credințelor creștine, atunci când un anotimp este aproape de sfârșit, spiritele morților se pot întoarce în lumea noastră.
În această zi, cei adormiți revin în locurile dragi din timpul vieții lor! Dacă nu vrei să înfurii persoanele dragi care au trecut la cele sfinte, urmează lista de mai jos. E simplu.
Ce trebuie să faci de Sâmbata Morților
Participă la slujbă. În această zi, este recomandat să mergem la Sfânta Bisercă pentru a participa la slujbă.
Amintește-ți să iei cu tine la biserică colivă, colaci, o sticlă de vin, lumânări, flori, tămăie, mir și un prosop pentru preot.
Oferă de pomană în numele celor adormiți. Nu merge cu mâna goală în Casa Domnului. Ia cu tine câteva produse alimentare, gătite de tine sau cumpărate, este alegerea ta. Mâncarea trebuie sfinţită de preot pentru a putea fi dată de pomană celor nevoiaşi, în numele persoanelor decedate din familie.
Potrivit tradiției, dacă morții familiei sunt pomeniți, își vor păzi rudele de rele pe parcursul anului.
Vizitează-i la mormânt. Așa cum ei ne vizitează pe noi în această zi, așa și tu ar trebui să mergi la cimir pentru a curăța mormântul de buruieni. Aprinde o lumânare și ia cu tine și flori proaspete.
Evită munca în această zi. Sufletele morților ne vizitează în această zi pentru că le este dor de noi, nu s-ar bucura să ne vadă muncind în loc să fim liber să „îi întâmpinăm”.