Moşii de vară 2024. Ce se dă de pomană în Sâmbăta Morţilor
Moșii de vară 2024. Pe de altă parte, după încheierea Sfintei Liturghii, rudele celor adormiți obișnuiesc să meargă în cimitir pentru a face curățenie sau pentru a aprinde lumânări la morminte.
Sărbătoarea Moșilor de vară aduce o serie de tradiții, obiceiuri și superstiții printre credincioși. Pentru a atrage noroc, prosperitate și sănătate, oamenii trebuie să respecte tradițiile specifice acestei sărbători creștine.
Moşii de vară 2024. Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii
În ziua de Moșii de vară, femeile evită să dea cu mătura prin gospodărie pentru a nu ridica praful în ochii celor adormiți. De asemenea, se abțin să spele sau să arunce gunoiul din casă, pentru a nu perturba liniștea și a nu afecta în vreun fel mâncarea destinată celor decedați.
O altă tradiție creștină în memoria celor adormiți spune că rudele acestora merg la cimitir pentru a așeza flori și lumânări aprinse pe morminte. Se mai crede că în ziua de Moșii de vară, cei adormiți își pot vedea rudele aproape de morminte, ca și cum printr-o pânză subțire.
În unele zone ale țării, la sate se organizează hore, iar în orașe bâlciuri și baluri de Moșii de vară. Tradiția mai spune că în această zi este important ca fiecare persoană să fie împăcată cu toată lumea și să meargă la biserică cu inima curată.
De Sâmbăta Morților, credincioșii care merg la biserică sunt îndemnați să se îmbrace în alb, iar femeile să aibă capul acoperit, conform unei tradiții legate de vestimentație.
În ziua de Moșii de vară, finii obișnuiesc să meargă la nași cu colaci, care sunt considerați colaci ritualici pentru nuntă. Acest obicei prefigurează darul colacilor mari, pe care finii îi vor oferi nașilor de Crăciun.
Pe lângă toate aceste tradiții și obiceiuri, rugăciunea sinceră și înălțată în această zi este considerată cea mai importantă pentru sufletul celor adormiți. Adunarea în rugăciune în Sâmbăta Morților este văzută ca având putere de mijlocire în fața lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor celor adormiți.
Ce nu e bine să faci de Sâmbătă Morților, pe 22 iunie
În ziua de Moșii de vară, femeile evită să dea cu mătura prin gospodărie pentru a nu ridica praful în ochii celor adormiți. De asemenea, se abțin să spele sau să arunce gunoiul din casă, pentru a nu ajunge în mâncarea împărtășită răposaților.
În această zi, conform tradiției, este nerecomandat să mergi la fântână sau să treci printr-o răscruce de drumuri izolată. Se crede că duhurile necurate poposesc în aceste locuri și cei care nu respectă aceste sfaturi vor avea ghinion tot anul.
Nu în ultimul rând, tradiția mai spune că nu este bine să faci vizite, cu excepția cazului în care împarți pentru sufletul celor adormiți din neamul tău.