Autorităţile fiscale din Franţa au descoperit 12 conturi bancare nedeclarate, în valoare de aproximatov 100 de milioane de euro, despre care se presupune că aparţin moştenitoarei companiei de cosmetice L'Oreal Liliane Bettencourt.
Conturile au fost deschise în şase instituţii financiare din Elveţia şi Singapore, potrivit
Miliardara în vârstă de 89 de ani, care a fost desemnată de Forbes a cincisprezecea cea mai bogată persoană din lume, cu o avere de circa 17 miliarde de euro, se află în centrul unei anchete de fraudă fiscală şi conflict de interese, scandal care a dus la demisia ministrului Muncii Eric Woerth, la sfârşitul lui 2010.
În luna octombrie a acestui an, moştenitoarea L’Oreal a fost plasată sub tutela familiei, după ce un judecător din Paris a stabilit că suferă de demenţă şi de Alzheimer.