Unii dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din agricultura românească deţin împreună averi de peste 400 de milioane de euro şi businessuri la fel de valoroase, ce aduc anual profituri substanţiale. Aşadar, oameni precum Adrian Porumboiu, Culiţă Tărâţă, Ştefan Poienaru, Dimitrie Muscă, Adrian Rădulescu, Laurenţiu Baciu sau Mihai Petcu şi-au pregătit terenul prin implicarea copiilor în propriile afaceri.
Culiţă Tărâţă deţine o avere estimată la 128-130 de milioane de euro în 2013. A împărţit firma TCE 3 Brazi celor trei fii ai săi, George, Culiţă şi Mihai, în urmă cu 8 ani. „Ei se ocupă acum de tot, eu nu mă mai implic. Mihai, 28 de ani, administrează firma Agricost din Neamţ. George, 32 de ani, se ocupă de prelucrarea lemnului, iar Culiţă, 31 de ani, face agricultură pe Insula Mare a Brăilei“, ne-a spus Tărâţă, preşedintele Consiliului Judeţan Neamţ.
Potrivit omului de afaceri, fiii săi i-au preluat în totalitate afacerile, şi chiar au reuşit să facă şi câteva investiţii: 25 de milioane de euro în Agricost, şi 12 milioane de euro într-un laborator genetic. Investiţii au făcut şi la complexurile de porci, unde au beneficiat şi de 1,6 milioane euro din fonduri europene.
În 2013, cei trei copii ai omului de afaceri administrau 10.000 de hectare în judeţul Neamţ și 60.000 de hectare concesionate în Insula Mare a Brăilei. Aceştia mai deţineau, anul trecut, 20.000 de capete de berbecuţi, 35.000 de porci şi 2.500 de bovine.
Totodată, fermele lui Tărâţă au însemnate culturi de cartofi, porumb, sfeclă, păioase şi lucernă, totalul producţiei, apropiindu-se de 100.000 de tone pe an. Exporturile realizate de firmele deţinute de fiii lui Culiţă Tărâţă sunt orientate în principal către ţările arabe.