Judecătoarele ICCJ Lia Savonea și Adriana Ispas au venit cu zece concluzii în problema prescripției. Acestea explică motivul pentru care deciziile CCR și ICCJ în ceea ce privește prescripția nu pot fi ignorate.
Concluziile ICCJ în problema prescripției
Înalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a respins un recurs în casatie formulat de DNA. Este vorba despre cel dintr-un dosar privind infracțiuni de frauda la fondurile UE.
Decizia, numărul 450/RC din 7 septembrie 2023, pronunțată în dosarul 4961/30/2020, semnată de judecătoarele Adriana Ispas și Lia Savonea, împreună cu opinia concordantă a judecătorului Dan Andrei Enescu, a oferit o motivare detaliată și clară cu privire la aplicarea deciziilor CCR și ICCJ privind prescripția în dosarele penale, arată luju.ro.
Hotărârea abordează și respinge teoriile și manipulările care susțineau că decizia CJUE din 24 iulie 2023, referitoare la prescripție în dosarele cu fraude la fondurile europene, impunea ignorarea:
- deciziilor CCR 297/2018 și 358/2022 privind prescripția
- deciziei 67/2022 a ICCJ privind prescripția
Argumente privind imposibilitatea ignorării deciziilor CCR și ICCJ
Judecătoarele ICCJ Lia Savonea și Adriana Ispas au adus în discuție argumente esențiale privind imposibilitatea ignorării deciziilor CCR și ICCJ pe prescripție. Ele subliniază că nici chiar CJUE nu a impus acest lucru, contrar manipulărilor din spațiul public.
Hotărârea subliniază că drepturile fundamentale ale omului nu pot fi anulate în numele protejării intereselor financiare ale UE.
Această hotărâre a devenit cu atât mai semnificativă, cu atât mai mult cu cât CJUE a emis o ordonanță în 9 ianuarie 2024 privind aplicarea deciziilor CCR și ICCJ pe prescripție în dosarele de corupție.
Ordonanța a copiat integral motivarea deciziei precedente din 24 iulie 2023. Astfel, a consolidat argumentele prezentate de judecătoarele Savonea și Ispas.
Hotărârea ICCJ a devenit remarcabilă prin modul în care abordează și rezolvă problema prescripției, oferind o multitudine de argumente care susțin obligativitatea aplicării deciziilor CCR și ICCJ în dosarele penale.
Analiza cuprinzătoare a relațiilor dintre dreptul național și dreptul UE, susținută de referiri la jurisprudența relevantă, consolidează concluziile stabilite în hotărâre.
Concluziile judecătoarelor Lia Savonea și Adriana Ispas
Decizia judecătoarelor ICCJ Lia Savonea și Adriana Ispas include zece concluzii semnificative referitoare la problema prescripției. Acestea arată că drepturile fundamentale nu pot fi subordonate intereselor financiare ale UE.
Acestea mai arată că nicio hotărâre, nicio decizie, nicio lege nu poate stabili că drepturile fundamentale pot fi neglijate în favoarea acestor interese.
Prima concluzie. ICCJ a recunoscut și a examinat lipsurile și datele incorecte furnizate de către instanța de trimitere, cu impact asupra actului inferențial și, în consecință, asupra interpretării generale a normelor
“O prima concluzie care se poate trage este aceea ca, in hotararile preliminare, hotarator este cadrul fixat de instanta de trimitere. Aceasta concluzie se desprinde atat din paragraful de mai sus, cat mai ales din parcursul considerentelor Hotararii din cauza C-107/23 din 24.07.2023. In privinta acesteia, ICCJ a identificat si analizat omisiunile si informatiile neconforme furnizate de catre instanta de trimitere, cu efect de distorsiune in actul inferential si, pe cale de consecinta, in interpretarea, in ansamblu, a normelor (rationament corect din punct de vedere juridic, dar cu erori de ordin factual)“, arată cele două judecătoare.
A doua concluzie. Normele Uniunii Europene nu cer instanțelor naționale să nu respect:
- Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022
- nici dispoziții legale sau practici naționale în orice circumstanțe
“Cea de-a doua concluzie este ca dreptul Uniunii nu impune instantei nationale sa lase neaplicate Deciziile Curtii Constitutionale nr. 297/2018 si nr. 358/2022, si nici dispozitii legale sau practici nationale in orice conditii.
Observand ca, desi CJUE vorbeste despre posibilitatea de a da dreptului national o interpretare conforma dreptului Uniunii chiar prin indepartarea de la jurisprudenta unei instante superioare, limiteaza, totusi, aceasta posibilitate la interdictia ca acest lucru sa se faca prin interpretari contra legem fata de dreptul national (Hotararea din 4 martie 2020, Telecom Italia, C-34/19, EU:C:2020:148, pct. 59 si 60), si Hotararea din 4 mai 2023, ANI, C-40/21, EU:C:2023:367, pct. 71)“, mai spun acestea.
A treia concluzie. Drepturile fundamentale nu pot fi considerate mai puțin importante decât interesele financiare ale Uniunii Europene.
“Cea de-a treia concluzie este in sensul ca drepturile fundamentale nu pot fi mai putin importante decat interesele financiare ale UE. Altfel spus, interesele financiare ale Uniunii nu pot fi protejate cu pretul incalcarii drepturilor fundamentale, a principiilor primare din dreptul penal roman si dreptul international“, arată judecătoarele.
A patra concluzie. Drepturile garantate de Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene nu pot fi interpretate de către instanța supremă într-un mod care să limiteze conținutul acestora.
“Cea de-a patra concluzie este in sensul ca drepturile protejate de Carta Drepturilor Fundamentale ale UE nu pot fi interpretate de catre instanta suprema intr-un mod care sa restranga continutul acestora“, se arată în decizie.
A cincea concluzie. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate adopta o abordare cu standarde duble în ceea ce privește regimul sancționator aplicat persoanelor care comit infracțiuni.
“Cea de-a cincea concluzie este in sensul ca ICCJ nu poate aplica un standard dublu de regim sanctionator persoanelor care savarsesc infractiuni, deoarce ar fi incompatibil cu principiile pe care este fundamentat statul de drept. De altfel, posibilitatea de a alege si/sau combina legea pe care o prefera in caz de succesiune de legi penale in timp, ii este prohibita judecatorului, Decizia nr. 265/2014 a Curtii Constitutionala, interzicand sub sanctiune de neconstitutionalitate, crearea printr-un astfel de procedeu, a unei lex tertia.“, se arată în decizie.
A șasea concluzie. Standardul intern de protecție a drepturilor fundamentale nu aduce prejudicii suprematiei, unității și eficacității dreptului Uniunii.
“Cea de-a sasea concluzie: Standardul intern de protectie a drepturilor fundamentale nu pericliteaza suprematia, unitatea si efectivitate dreptului Uniunii. Primul argument rezida in identitatea valorilor protejate de CEDO, Carta DFUE, jurisprudenta dezvoltata pe marginea acestora si cele din dreptul intern. De asemenea, prin termenele de prescriptie prevazute de dreptul intern (de 8 sau 10 ani), chiar fara raportarea la prescriptia speciala, cat si prin limitele de pedeapsa a inchisorii prescrise de legiuitor, obiectivele prevazute in Directiva PIF sunt protejate. Potrivit acestora, in cazul infractiunilor impotriva intereselor finciare ale Uniunii, statele trebuie sa prevada niveluri de sanctiuni cu ‘efect de descurajare’, respectiv ‘norme corespunzatoare referitoare la prescriptie necesar combaterii actvitatilor ilegale pe seama intereselor financiare ale Uniunii’, cerinte, pe deplin, satisfacute.“, se arată în decizie.
A șaptea concluzie. Inclusiv atunci când răspunderea penală este eliminată prin aplicarea prescripției generale, nu există o exonerație totală a inculpaților. În toate situațiile este implicată răspunderea civilă în vederea recuperării prejudiciilor.
“Cea de-a saptea concluzie: Chiar si in conditiile inlaturarii raspunderii penale prin aplicarea prescriptiei generale, nu se pune problema absolvirii totale de raspundere a inculpatilor, in conditiile in care, in toate cazurile, este antrenata raspunderea civila in scopul recuperarii prejudiciilor. Totodata, in astfel de cauze, raman incidente masurile de confiscare a instrumentelor si produsului infractiunii sau a bunurilor rezultat al acestora, perspectiva din care nu se poate spune ca interesul public este neglijat.“, se arată în decizie.
Care sunt ultimele concluzii ale celor două judecătoare?
A opta concluzie. Instanța supremă are obligația de a respecta în întregime dreptul Uniunii Europene atunci când soluționează cazuri cu impact asupra combaterii fraudei împotriva intereselor financiare ale UE.
“Cea de-a opta concluzie: Instanta suprema este tinuta ca, atunci cand solutioneaza cauze cu incidenta in materia combaterii fraudei impotriva intereselor financiare ale UE, sa respecte, pe deplin, dreptul Uniunii in toate componentele sale, atat din perspectiva art. 325 alin. (1) din TFUE, cat si a respectarii Cartei DFUE, care nu are o valoare inferioara. De altfel, chiar Directiva PIF subliniaza, in partea introductiva care o fundamenteaza (pct. 28,31), ca ‘efectul de descurajare urmarit prin aplicarea sanctiunilor penale necesita o atentie deosebita in ceea ce priveste respectarea drepturilor fundamentale. Prezenta Directiva respecta drepturile fundamentale si principiile consacrate, in special, de Carta DFUE, cu precadere dreptul (…) la un proces echitabil, principiile legalitatii si proportionalitatii infractiunilor si pedepselor’.“, se arată în decizie.
A noua concluzie. ÎCCJ observă că standardul de protecție al aplicării legii penale mai favorabile este, de fapt, și un standard de protecție al drepturilor fundamentale în cadrul UE. Este, de asemenea, și un standard de protecție al CEDO.
“Cea de-a noua concluzie: Relativ la respectarea drepturilor fundamentale, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca standardul de protectie al aplicarii legii penale mai favorabile (mitior lex), atribuit dreptului intern prin Hotararea C-107/23 din 24.07.2023, este, in realitate, si standard de protectie al drepturilor fundamentale in dreptului Uniunii, precum si standard de protectie al CEDO, asa cum rezulta din jurisprudenta precitata, circumscris traditiilor constitutionale ale acelor state care califica prescriptia raspunderii penale ca fiind o institutie de drept material. Acest principiu este consfiintit la nivel de tratat, art. 67 din TFUE prevazand ca ‘Uniunea constituie un spatiu de libertate, securitate si justitie, cu respectarea drepturilor fundamentale si a diferitelor sisteme de drept si traditii juridice ale statelor membre’. Totodata, art. 52 alin. (4) din Carta prevede ca ‘in masura in care prezenta carta recunoaste drepturi fundamentale, asa cum rezulta acestea din traditiile constitutionale comune statelor membre, aceste drepturi sunt interpretate in conformitate cu traditiile mentionate’.“, se arată în decizie.
A zecea concluzie:
“Cea de-a zecea concluzie: Punand in balanta necesitatea protejarii intereselor financiare ale UE si respectarea drepturilor fundamentale, asa cum sunt recunoscute in dreptul Uniunii si relevate de jurisprudenta precitata, fara a inclina in favoarea uneia in detrimentul celeilalte, raportat si la dispozitiile legale si jurisprudenta obligatorie din dreptul intern, care respecta litera si spiritul Directivei PIF, a Conventiei, precum si a tratatelor UE si a Cartei, Inalta Curte de Casatie si Justitie va retine incidenta Deciziilor nr. 297/2018 si nr. 358/2022 ale Curtii Constitutionale, respectiv Decizia nr. 67/2022 pronuntata de instanta suprema – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala“, se arată în decizie.