Cercetătorii care au identificat asocierea între preferinţa pentru dimineaţă sau seară şi riscul de a dezvolta cancer de sân au descoperit de asemenea dovada existenţei unei legături cauzale între somnul prelungit şi această boală.
Oamenii de ştiinţă care au comparat date de la sute de mii de femei au descoperit că cele care sunt mai active dimineaţa au un risc cu 40-48% mai mic de a dezvolta cancer de sân, notează Agerpres.
Analiza a demonstrat totodată că femeile care obişnuiesc să doarmă mai mult decât perioada de somn recomandată – şapte până la opt ore pe noapte – prezintă un risc de a fi diagnosticate cu această afecţiune ce creşte cu 20% cu fiecare oră petrecută în plus dormind.
Studiul a analizat diferenţele dintre persoanele predispuse genetic să fie ”ciocârlii” şi cele care sunt ”bufniţe”. Primele au tendinţa de a se trezi şi de a merge la culcare devreme, în timp ce ”bufniţele” au un ceas intern care le face să se simtă moleşite la primele ore ale zilei şi să aibă un nivel ridicat de energie seara.
”Pe baza variantelor genetice asociate cu preferinţa persoanelor pentru dimineaţă sau seară, durata de somn şi insomnia, am căutat să aflăm dacă aceste trăsături asociate somnului au o contribuţie cauzală la riscul de a dezvolta cancer de sân”, a declarat dr. Rebecca Richmond, cercetător principal la Universitatea Bristol, Marea Britanie.
Specialista a precizat că se intenţionează continuarea studierii mecanismului ce susţine aceste rezultate adăugând că ”s-ar putea ca schimbarea obiceiurilor să nu aducă cu sine o modificare a riscului de a dezvolta cancer de sân; este posibil ca lucrurile să fie mai complexe de atât”.
”Însă descoperirea unui efect protector al preferinţei pentru dimineaţă asupra riscului de cancer de sân este în concordanţă cu cercetările anterioare care subliniază că munca în ture de noapte şi expunerea la ‘lumină nocturnă’ reprezintă factori de risc pentru cancerul de sân”, a indicat Richmond.
Descoperirea a fost prezentată în cadrul conferinţei anuale a Institutului naţional pentru cercetarea cancerului din Marea Britanie, desfăşurată în Glasgow.
Cercetarea a fost efectuată pe 180.215 participante din cadrul proiectului UK Biobank care stochează date pentru cercetări medicale de la 500.000 de persoane. De asemenea, analiza a inclus rezultate prelevate de la 228.951 de femei participante la un studiu genetic internaţional condus de Breast Cancer Association Consortium (BCAC).