Adrian Volintiru, directorul general al companiei de stat Romgaz, afirmă că majorarea preţului la gaze din ultima perioadă a fost cauzată de faptul că celălalt mare producător şi-a redus producţia, astfel că trebuie să importăm mai mult gaz din Rusia, care este mai scump.

„În condiţiile în care ceilalţi operatori reduc producţia, Romgaz a crescut producţia cu 7% în primele trei trimestre şi a livrat doar pe piaţa internă, deci şi-a făcut din plin datoria şi încearcă să extragă cât mai mult, să livreze cât mai mult, dar lipsa gazului din alte surse a provocat importuri, care vin la preţuri mult mai mari, automat au crescut şi preţurile (finale – n. r.), deci nu pot fi controlate nici măcar de cei care livrează consumatorilor. Anumiţi jucători îşi reduc producţia, ceea ce noi nu am făcut, ci, cum v-am spus, am mărit-o. Noi încercăm cât posibil să ţinem preţul jos”, spune şeful Romgaz, citat de Agerpres.

Volintiru nu a pronunţat numele OMV Petrom, însă, pe piaţa autohtonă, OMV Petrom şi Romgaz produc aproape întreaga cantitate de gaze.

Întrebat dacă reducerea producţiei de către Petrom a influenţat preţul, el a răspuns: „Când sunt cantităţi mai puţine în piaţă, ce se întâmplă? Faci import”.

Potrivit raportului pentru al treilea trimestru al OMV Petrom, producţia de gaze naturale a companiei în România a scăzut cu 6%, din cauza declinului natural la principalele zăcăminte (Totea Deep şi Lebăda Est).

Oficialul Romgaz a precizat totuşi că nu vede un motiv întemeiat pentru o majorare imediată a preţului final stabilit de Autoritatea de Reglementare în Energie (ANRE), iar preţul de vânzare al Romgaz a oscilat cu maximum 5-6% pe tot parcursul anului.

Ideea scumpirii gazelor ca urmare a reducerii producţiei interne a mai fost enunţată recent şi de directorul general al Engie România, Eric Stab.

În urmă cu o săptămână, acesta a acuzat atât OMV Petrom, cât şi pe Romgaz că au limitat cantitatea de gaze livrată pe piaţă, astfel că preţul a crescut, iar furnizorii trebuie să importe mai mult gaz din Rusia, care este mai scump

 

El a explicat că toate acestea se vor reflecta în facturile plătite de consumatorii finali, care vor trebuie majorate de ANRE.

„Preţul gazelor pe piaţă este în creştere din mai multe cauze. În primul rând, aceasta se întâmplă ca urmare a faptului că gazele de import sunt mai scumpe, dar şi din cauză că nu există suficient gaz pe piaţă scos la vânzare de producătorii români, Petrom şi Romgaz. Ei spun că pur şi simplu nu mai au gaz”, a spus Stab.

Oficialul Engie a arătat că la acestea se adaugă şi obligaţia tuturor furnizorilor de a stoca mai multe gaze pentru iarnă decât anul trecut.

„Sperăm să existe mai mult gaz pe piaţă în primul trimestru al anului viitor, pentru că, altfel, vom fi nevoiţi să importăm şi mai mult, iar preţul de import este în creştere, fiind legat de cotaţiile petroliere”, a susţinut el.

Stab a explicat că acest lucru este cauzat şi de preţurile mari de pe piaţa energiei electrice, care au determinat Petrom şi Romgaz să direcţioneze mai mult gaz din producţia proprie către centralele pe care le deţin la Brazi, respectiv Iernut.

Şeful Engie a refuzat să spună care este preţul gazelor de import cu livrare la iarnă, însă a precizat că a prezentat ANRE documente din care reiese că va fi nevoie de majorarea preţului final.

A doua zi după aceste declaraţii, Adrian Volintiru, directorul general al Romgaz, a declarat că producţia companiei a crescut la nouă luni cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut, iar toată producţia a fost vândută pe piaţa internă. Romgaz a direcţionat către centrala de la Iernut mai puţin de 5% din totalul producţiei, deci peste 95% a mers pe piaţă.