Nicolae Ciucă și apartenența sa la un partid
În cadrul unei emisiuni televizate, fostul prim-ministru al României, actual președinte al Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a fost întrebat dacă a fost membru de partid.
Pe fondul acestei întrebări, jurnalistul Dan Andronic a publicat pe contul său de Facebook un mesaj prin care aduce în prim plan motivul pentru care astfel de întrebări nu își mai au rostul la peste trei decenii de la ”dizolvarea Partidului Comunist”.
Având în vedere că Nicolae Ciucă a terminat școala militară în august 1988, iar regimul comunist a căzut în 1989, liderul liberal ar fi avut la dispoziție doar 2 ani pentru a intra în partid.
Jurnalistul a continuat și a precizat că răspunsul lui Nicolae Ciucă la această întrebare a fost unul deștept.
”Mi se pare stupidă ideea că la 34 de ani de la dizolvarea Partidului Comunist mai poți întreba pe cineva dacă a fost membru de partid sau nu.
Am văzut întrebarea pusă aseară lui Nicolae Ciucă. Hai să vedem cum sună realitatea: Ciucă a terminat școala militară în august 1988, iar Ceaușescu și-a luat zborul în decembrie 1989. Deci, dacă a intrat în Partid putea să o facă în 1988 sau 1989.
D-aia răspunsul lui Nicolae Ciucă: „Am fost membru de partid, dar nu am fost comunist”, mi s-a părut cel mai deștept lucru din tot ce a spus aseară. A sintetizat o realitate care merită explicată pe îndelete”, notează acesta.
Era obligatoriu pentru ofițerii de armată
Dan Andronic a spus că, în realitate, apartenența la Partidul Comunist Român (PCR) era obligatorie pentru ofițerii de armată, iar cine dorea să devină ofițer nu putea face acest lucru fără a deveni membru PCR.
De asemenea, jurnalistul a explicat că, în Școala Militară, intrau în partid din primul an cei cu medii mari, urmând ca, an de an, să adere și restul.
”În realitatea apartenența la PCR era obligatorie pentru ofițerii de armată. Nu puteai ajunge ofițer dacă nu intrai în PCR. În Școala Militară intrau în partid din primul an cei cu medii mari și apoi, an de an, pe rând, toți.
Pe logica asta trebuie întrebați toți ofițerii de armată dacă erau membrii de partid, ca să afli că erau…”, continuă jurnalistul Dan Andronic.
Jurământul militar înainte de 1989
Jurnalistul Dan Andronic a adăugat că jurământul militar, înainte de 1989, era reglementat de Legea 14/1972 și conținea angajamentul sacru al soldaților de a apăra patria și cauza socialismului, incluzând și promisiunea de a respecta ordinele superiorilor și legile țării.
În cazul încălcării jurământului, soldații erau avertizați că vor suporta pedepse aspre conform legilor Republicii Socialiste România (RSR).
Acesta a menționat și că a existat, posibil, vreun caz de ofițer care să nu fi fost membru PCR, însă el a cunoscut doar un singur exemplu, un locotenent-colonel care, în ciuda funcției, nu era membru de partid și urma să se pensioneze cu același grad.
”Iată cum suna jurământul militar înainte de 1989.
Legea 14/1972.
„Jurămîntul militar are următorul cuprins:
Pentru îndeplinirea datoriei sacre de apărare a patriei înscrisă în Constituţie, eu…….., cetățean al R.S.R., intrînd în rîndurile forţelor armate, jur credinţa nestramutata poporului român şi patriei mele SOCIALISTE.
Jur sa respect legile țării, să execut întocmai ordinele comandantului suprem, cerinţele regulamentelor militare şi ordinele comandanților şi șefilor mei, atît în timp de pace cît şi în timp de război.
Jur sa nu-mi precupețesc sîngele şi viaţa pentru a apăra pămîntul strămoșesc, independenta şi suveranitatea patriei, CAUZA SOCIALISMULUI.Dacă voi călca jurămîntul meu, să suport pedeapsa aspră a legilor R.S.R.”
Au fost cazuri de ofițeri de armată care să nu fie membrii PCR? Posibil, dar eu am cunoscut unul singur, când făceam armata. Era lt.col, și ieșea la pensie cu același grad pentru că nu era membru de partid”, notează acesta.