Motivul pentru care ninge la finalul lunii martie. Un climatolog cunoscut vine cu explicația: Avem de-a face cu o situație dinamică
Climatologul Roxana Bojariu a explicat, la Digi 24, motivul pentru care România se confruntă cu ninsori la finalul lunii martie. Ea a precizat că astfel de situații au mai avut loc în trecut. Climatologul precizează că avem de-a face cu o situație dinamică la nivelul emisferei nordice.
„S-au mai observat astfel de manifestari, dar sunt rare sau au fost rare in trecut. Avem de-a face cu o situatie foarte dinamica la nivelul intregii emisfere nordice. Intreaga iarna a avut treceri bruste de la regimuri contrastante termic si cu alte manfiestari severe in unele parti ale globului, in timp ce in alte zone am avut un regim mult mai bun, in sensul ca iarna aveam temperaturi mai mari decat in mod obisnuit”, a spus climatologul Roxana Bojariu.
Fluctuațiile merg în partea caldă a anomaliilor
Climatologul a mai precizat că temperaturile sunt din ce în ce mai mari, dar cu fluctuații care ”merg din ce în ce mai sus spre partea caldă a anomaliilor”. Ea a mai spus că avem parte de treceri de la perioade foarte calde la normale sau mai reci.
„Avem temperaturi din ce in ce mai mari, dar cu fluctuatii care merg din ce in ce mai sus spre partea calda a anomaliilor. Avem treceri de la perioade foarte calde la normale sau mai reci, dar nu tot atat de reci pe cat au fost perioadele de dinainte calde. Vine la pachet si cu intensitatea fenomenelor extreme”, a completat specialista.
ANM a emis un avertisment de tip cod galben de ninsori
Potrivit ANM, codul galben de ninsori a fost prelungit de miercuri, 24 martie și va fi valabil până joi, 25 martie, ora 10:00. Meteorologii avertizează că vom avea parte de precipitații sub formă de ninsoare și lapoviță, local intensificări ale vântului și vreme deosebit de rece.
În intervalul menționat, vor fi precipitații, mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare în majoritatea regiunilor, iar vântul va avea intensificări, local și temporar, cu viteze în general de 45…55 km/h. La munte va ninge și se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte consistent depus anterior.
Vremea se va menține deosebit de rece, cu temperaturi preponderent negative în cursul nopților și al dimineților, iar îndeosebi în vestul, nord-vestul și, parțial, centrul țării, se va semnala brumă.
Judeţele avertizate sunt: Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna şi Harghita.
Sursă foto: Dreamstime