Marian Grigoraș a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care explică motivul pentru care cei din afara Iașiului nu pot veni la moaștele Sfintei Parascheva. Mesajul vine după ce acesta a fost sunat de către un prieten care l-a certat că nu poate veni în acest an, la evenimentul religios.
„Mi-a povestit că împreună cu 20 de prieteni şi vecini din Vrancea au programat din timp un microbuz de 14 locuri care să îi aducă în Iaşi şi apoi să îi ducă acasă după ce ar fi participat la sărbătoarea religioasă de la Iaşi.
Însă, după măsurile luate de autorităţi, tot planul amicului meu şi a grupului său s-a năruit, iar eu, în calitate de prefect, merit să fiu certat. Dojana amicului meu conţine exact situaţia periculoasă pe care autorităţile centrale şi locale, la sfaturile repetate ale epidemiologilor, au decis să le descurajeze: 20 de persoane, microbuz de 14 locuri, drum de sute de kilometri.
Înmulţesc în minte acest scenariu cu alte câteva sute, poate mii de situaţii asemănătoare, dacă nu chiar mai improprii. Şi totul în acest context al unei creşteri alarmante de cazuri pozitive cu Covid-19“, afirmă prefectul Iaşiului, Marian Grigoraş.
Iași, în pericol de a intra în carantină
În același mesaj, prefectul de Iași a dezvăluit că rata de incidență cumulată de infectări cu coronavirus este de 2.64 la mia de locuitori și că orașul riscă să intre în carantină.
“Legislaţia prevede că la o rată de 3 la mia de locuitori se ia în discuţie imediat dacă este nevoie carantinarea localităţii. Oameni buni, suntem în pericol!
Aţi văzut recent imagini cu mai mulţi jandarmi decât pelerini în preajma Catedralei Mitropolitane, şi este neplăcut, sunt de acord! – dar cum ar fi să vedem jandarmi peste tot şi străzi goale într-un oraş carantinat şi reîntors în perioada stării de urgenţă.
Nu a trecut deloc acel moment în care să ne permitem să nu punem răul în faţă!“, susţine prefectul de Iaşi, Marian Grigoraş.
Măsurile restrictive sunt menite să ne salveze
Acesta a mai notat că măsurile impuse sunt menite să descurajeze aglomerația, având în vedere că aceasta este o cale sigură prin care oamenii se pot contamina cu COVID-19.
Marian Grigoraș a subliniat că, până la data de 7 octombrie, Jandarmeria a estimat aproape mii de peleri așezați la rând pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.
În zilele de 8 și 9 octombrie, în zilele în care s-au aplicat restricțiile, la coadă erau sub 2 mii de persoane.
“Personal, dar şi ca reprezentant al instituţiei publice pe care o conduc, am toată încrederea în capacitatea organizatorică a MMB. Pe parcursul acestei perioade în care gestionăm această criză sanitară MMB a fost un partener statornic, solid, de sprijin şi de mare încredere.
Ştiu că respectă regulile sanitare, ştiu că pune totul la punct cu atenţie, am văzut cu ochii mei şi nu sunt singurul care a observat aceste lucruri. Modul în care MMB organizează desfăşurarea activităţilor în integralitatea lor – cu pelerinii la rând, precum şi în interiorul Catedralei Mitropolitane şi la raclă – toate acestea sunt dincolo de dubii un exemplu de profesionalism.
Nu pun la îndoială priceperea MMB şi destoinicia slujitorilor ei. Însă, ceea ce avem de prevenit nu începe nici la porţile Catedralei Mitropolitane, nici la intrarea în Iaşi, nici la marginea judeţului nostru.
Ci începe în mii şi mii de locuri din ţară, cu mii şi mii de oameni care s-ar urca în sute de autocare şi microbuze şi s-ar expune unui întreg domino de întâmplări în care s-ar putea infecta şi apoi ar putea infecta pe alţii“, scrie prefectul Iaşiului pe Facebook.