UPDATE Motivul real pentru care a murit Silviu Prigoană. Ce s-a întâmplat, de fapt, la restaurantul din Brașov

silviu prigoana

SURSA FOTO: Facebook

Silviu Prigoană, cunoscut om de afaceri a murit subit marți, cu doar câteva săptămâni înainte să împlinească vârsta de 61 de ani. În cazul său sunt vehiculate două ipoteze privind decesul, însă datele rămân în continuare incerte.

UPDATE

Potrivit altor surse citate de Realitatea Plus, omul de afaceri ar fi suferit un stop cardiorespirator. Decesul s-a declarat la ora 15.30. Primul echipaj SMURD care a intervenit a ajuns la 14.20, apoi încă un echipaj de la ambulanță Brașov.

Prigoană a fost resuscitat de la 14.20 pana la 15.30 când a fost declarat decesul. Potrivit medicului care a efectuat manevrele de resuscitare, Silviu Prigoană nu a dat semne că își revine.

Ştirea iniţială

Care ar fi cauzele decesului lui Silviu Prigoană

Moartea omului de afaceri și fostului politician Silviu Prigoană a șocat publicul din România. La vârsta de 60 de ani, acesta a încetat din viață azi, 12 noiembrie, într-un restaurant din județul Brașov, cu doar câteva săptămâni înainte de a împlini 61 de ani (pe 22 decembrie, mai exact).

Incidentul a avut loc subit, iar martorii oculari au relatat cum acesta a avut un episod brusc, i s-a făcut rău, iar echipajul medical sosit de urgență nu a reușit să îl salveze. Deși ipotezele inițiale vorbesc despre un infarct sau despre posibilitatea de a se fi înecat cu mâncare, detaliile rămân incerte.

Surse medicale au declarat pentru Libertatea că ipotezele luate în calcul în decesul subit al lui Silviu Prigoană sunt accident vascular cerebral (AVC) sau un stop cardio-respirator. Cauza exactă a morții va fi stabilită însă după efectuarea necropsiei.

Iată ce au transmis reprezentanţii Poliţiei.

„În această după-amiază, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bran au fost sesizati cu privire la faptul că, în timp ce o persoană, de 60 de ani, lua masa împreună cu alte persoane, la un restaurant din Stațiunea Bran, a resimțit o stare de rău, fapt pentru care a fost solicitat sprijin de specialitate. (…)

În cauză, la acest moment, se desfăsoară activitățile specifice de cercetare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul unitătii de parchet competente”, transmit oamenii legii.

Un martor spune ce s-a întâmplat la restaurant

Unul dintre martorii aflați la fața locului a povestit că Silviu Prigoană „a început să tușească foarte rău, apoi a picat”. Deși echipajul de salvare a sosit rapid și a încercat să-l resusciteze, nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea sa.

„La un moment dat i s-a făcut rău. A venit și ambulanța. A început să tușească foarte rău, apoi a picat. Mai mult nu mai știu. Salvarea a venit foarte repede, au încercat cei de la salvare, dar nu s-a mai putut”, a declarat martorul la RomâniaTV.

Medicul Monica Pop, prietenă apropiată a lui Silviu Prigoană, a exclus ipoteza infarctului, afirmând că acesta nu avea probleme cardiace cunoscute, ci doar o proteză la picior. În declarația sa, ea a sugerat că o intervenție rapidă și cunoștințele de prim-ajutor ar fi putut fi cruciale.

Ea a subliniat că „nu a avut simptome de infarct” și că în afară de proteza la picior, „nu avea vreo altă patologie”.

„Îl cunosc pe domnul Prigoană de mulți ani, era pacientul și prietenul meu. Era un om care trebuia să trăiască mulți ani, avea copii și mici și mari. Cu ocazia asta rog televiziunile să facă emisiuni de prim-ajutor. Era important să intervină cineva instant.

Vă spun încă o dată că e un accident obișnuit. Îl cunosc de foarte mulți ani. Nu a avut simptome de infarct. Îl știu bine, îi știu și pe băieți. În afara faptului că avea o proteză la un picior, nu avea vreo altă patologie”, a spus Monica Pop, potrivit sursei citate.

Pe de altă parte, jurnalistul Robert Turcescu a sugerat că Silviu Prigoană s-ar fi putut îneca cu mâncare, ceea ce a dus la un incident fatal în lipsa unei intervenții eficiente. Turcescu a exprimat șocul și tristețea cauzate de acest eveniment neașteptat și a atras atenția asupra necesității educației în materie de prim-ajutor.

„Omul acesta era un personaj, un om cu niște idei senzaționale de-a lungul vieții. De la crearea primei televiziuni de știri, la implicarea în afaceri. Am auzit că s-a înecat cu mâncare și nu a reușit manevra pe care a încercat cineva să o facă și s-a așteptat intervenția ambulanței. Chiar nu s-a găsit nimeni să găsească o metodă eficientă?

Toată lumea trebuie să știe acest lucru. Mi se pare incredibil ca un om care a traversat asemenea perioade, să scape de boli incurabile, să i se întâmple un asemenea accident stupid? E îngrozitor. Nu-mi vine să cred. Sunt într-o stare teribilă, mi-a dat un prieten telefon și mi-a spus”, a declarat jurnalistul Robert Turcescu.

Reacția fostei soții, Adriana Bahmuțeanu

Vestea a provocat o undă de șoc printre apropiații lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, fosta sa soție, a declarat că este profund afectată, remarcând impactul acestei pierderi asupra copiilor lor.

Ea a menționat că, deși au avut relații tumultuoase și nu mai vorbiseră de ani de zile, vestea morții lui i-a adus o durere profundă.

„Sunt în stare de șoc, nu îmi vine să cred! Mi s-a confirmat că s-a întâmplat la Brașov, într-un restaurant, dar nu știu nimic altceva. Îmi pare extrem de rău, este tatăl copiilor mei, sunt foarte afectată”, ne-a declarat, în exclusivitate, Adriana Bahmuțeanu.

„Îmi pare rău, sunt în stare de șoc, e tatăl copiilor mei. Mi-a făcut acești doi copii frumoși, dar e trist, au rămas fără tată copiii mei. Iertați-mă, dar nu mai pot să vorbesc. Nu am mai vorbit cu el de ani de zile, ultima dată ne-am văzut la tribunal, el refuza să mai vorbească cu mine”, a completat ea.

Prigoană a fost cunoscut atât pentru realizările sale în afaceri și politică, cât și pentru viața personală intens mediatizată. Fondator al posturilor de televiziune Realitatea TV, Etno TV și Taraf TV, acesta a devenit o figură marcantă în media românească și a candidat pentru funcția de primar al Bucureștiului din partea PD-L, deși nu a câștigat alegerile.