Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea a oficiat cununia civilă a fiului lui Dragnea, duminică după amiază la Primăria Capitalei, însă, edilul nu a dorit să participe și la masa festivă care a avut loc la Snagov.
Motivul, potrivit surselor citate, ar fi faptul că Firea ar fi nemulțumită că intervenția excesivă a jandarmilor din 10 august ar urma să fie pusă în seama Speranței Cliseru, prefectul Capitalei, unul din apropiații săi.
Potrivit Flux 24, mirele şi mireasa, Valentin Ştefan Dragnea şi Gina Alexandra Tătulescu, au ajuns duminică, puţin după ora 18.00, la Palatul Snagov, într-un SUV negru acompaniat de o motocicletă, iar în urma lor, după câteva minute, a ajuns şi socrul mare, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, cu maşina cu care umblă de obicei, un Volkswagen Passat de generaţie nouă.
Cei mai mulţi dintre nuntaşi, în majoritate lideri social-democraţi, au venit în SUV-uri albe, negre şi roşii, precum Jeep Grand Cherokee, Land Rover Discovery, Porsche, Volkswagen Touareg, dar şi alte maşini de lux precum Lexus, Mercedes S350, sau BMW seria 7. Unii invitaţi, puţini ce-i drept, au preferat să vină cu taxiul. Printre aceştia s-a numărat deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa.
Pe drumul care trece prin pădurea Snagov, spre palat, un grup de protestatari a scris cu litere albe, pe asfalt, mesajul „M…E PSD”. Ei i-au acompania pe miri şi pe toţi invitaţii din PSD cu mesaje precum „MUI3 PSD”, „Nuntă de penali”, „Casă cu gratii pentru tata socru”, au afişat o plăcuţă de înmatriculare cu numerele „M..EPSD” şi o palmă galbenă din carton cu mesajul „Toţi pentru justiţie”, identică cu cea folosită de USR la protestele din Parlament. Protestatarii le-au strigat social-democraţilor „Hoţilor”, “Penalilor” şi “La puşcărie”.
Dacă unii lideri PSD şi-au condus singuri maşinile, aşa cum a făcut preşedintele Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI, Claudiu Manda, alţii social-democraţi, de exemplu preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, au ales să-şi ia şoferul şi au stat pe bancheta din spate alături de soţii sau de partenerele de viaţă.
Cele mai multe maşini au venit din sudul ţării, din judeţele Teleorman, Gorj, Olt, Dolj, Argeş, Vâlcea, dar şi din Mehedinţi, Neamţ, Vrancea şi Bucureşti.
Printre participanţii la nunta fiului lui Liviu Dragnea s-au numărat premierul Viorica Dăncilă, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, primarul sectorului 6, Gabriel Mutu, primarul sectorului 1, Dan Tudorache, primarul sectorului 5, Daniel Florea, primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, primarul sectorului 4, Daniel Băluţă, europarlamentarii Ioan Mircea Paşcu şi Victor Boştinaru, preşedintele CJ Giurgiu, Marian Mina şi preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, precum şi secretarul de stat din MApN, Nicolae Nasta.
La petrecere au venit şi liderii PSD din Dâmboviţa (Adrian Ţuţuianu), Gorj (Florin Cârciumaru), Alba (Ioan Dârzu), Constanţa (Felix Stroe), fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache, fostul ministru delegat pentru Diaspora, Angel Tîlvăr, fostul premier Sorin Grindeanu, fostul preşedinte UNPR Valeriu Steriu sau foştii parlamentari PSD Vlad Cosma şi Cătălina Ştefănescu, precum şi numeroşi parlamentari actuali precum deputatul Cătălin Marian Rădulescu şi senatorul Niculae Bădălău.