După retragerea de pe piaţă a carburantului de iarnă Winter Diesel, Rompetrol a introdus în staţiile sale de distribuţie sortimentul de motorină Alto 55. Acesta are cea mai mare cifră cetanică din piaţă la momentul actual, fiind astfel primul sortiment de motorină cu acest indicator care a intrat pe piaţa din România. Cifra minimă permisă de legislaţia în vigoare este de 51, iar în piaţa majoritatea operatorilor au în ofertă motorine cu cifra cetanică între 51-53. Valo
După retragerea de pe piaţă a carburantului de iarnă Winter Diesel, Rompetrol a introdus în staţiile sale de distribuţie sortimentul de motorină Alto 55. Acesta are cea mai mare cifră cetanică din piaţă la momentul actual, fiind astfel primul sortiment de motorină cu acest indicator care a intrat pe piaţa din România.
Cifra minimă permisă de legislaţia în vigoare este de 51, iar în piaţa majoritatea operatorilor au în ofertă motorine cu cifra cetanică între 51-53.
Valoarea de 55 este maximum posibil la care poate funcţiona normal un motor diesel. Concret, cu cât cifra cetanică este mai mare, cu atât aprinderea este mai rapidă, iar din timpul mai mare pentru completarea arderii rezultă emisii de noxe mai mici. În plus, dacă cifra cetanică este mai mare de 55, performanţele de protejare a mediului sunt relativ aceleaşi.
„Noul carburant vine în întâmpinarea clienţilor noştri, asigurând prin cifra cetanică ridicată o putere crescută a motorului şi o reducere semnificativă a consumului. Acesta completează gama Alto, alături de benzina lansată în luna februarie – Alto101, susţinând obiectivul companiei de a asigura carburanţi de calitate, necesari susţinerii performanţei autovehiculelor”, a declarat Titov Buzescu, director general al Rompetrol Downstream şi vicepreşedinte Retail şi Marketing al grupului.