Aşteptaţi-vă la noi scumpiri la pompă. Cotația ţiţeiului vândut pe piaţa din Londra, în funcţie de care se stabilesc şi preturile din România, a atins cel mai mare nivel din ultimii 4 ani, iar tendinţa de creştere ar putea continua. Aşa încât nu doar motorina, ci şi benzina din România ar putea depăşi pragul de 6 lei pe litru, în următoarea perioadă.
La unele dintre benzinăriile din București, cum este aceasta din apropierea Gării de Nord, motorina are un preț care a depășit deja 6 lei pe litru.Cele mai multe dintre benzinării au deocamdată prețuri mai mici cu aproximativ 50 de bani pe litru.
Transportatorii spun că deja au costuri mai mari atât din cauza scumpirii petrolului cu aproape 50% în ultimul an, cât și ca urmare a reintroducerii supraaccizei.
Ei susțin că sunt nevoiţi să majoreze tarifele, ceea ce s-ar vedea apoi şi în preţurile mărfurilor transportate.Preţul barilului de petrol a depăşit 82 de dolari, nivel la care nu a mai ajuns din noiembrie 2014.Iar de vină sunt îngrijorările privind scăderea producţiei de petrol ca urmare a sancţiunilor pe care SUA vrea să le impună Iranului, dar şi reţinerile OPEC şi Rusiei de a majora producţia.
Pentru că avem combustibili mai scumpi ca Bulgaria, Polonia sau Ungaria, ministrul Finanţelor afirma recent că analizează posibilitatea eliminării supraaccizei.Deocamdată aproape jumătate din preţ merge către bugetul statului.Fără acest cost, un litru de benzină ar fi aproape 2 lei iar unul de motorină ceva mai mult de 3 lei.