Predarea companiilor unei noi serii de urmaşi este un moment inevitabil pentru actuala generaţie de capitalişti ai României. În afara băncilor, România nu se prea poate lăuda cu companii de succes ieşite din sfera de influenţă a fondatorilor prin cotări la bursă sau preluări de către alte companii. În timp ce numele care au clădit Deutschland AG, UK Plc sau USA Inc. s-au transformat de mult în acţiuni disponibile oricărui investitor, companiile de la baza „Româ
Predarea companiilor unei noi serii de urmaşi este un moment inevitabil pentru actuala generaţie de capitalişti ai României.
În afara băncilor, România nu se prea poate lăuda cu companii de succes ieşite din sfera de influenţă a fondatorilor prin cotări la bursă sau preluări de către alte companii. În timp ce numele care au clădit Deutschland AG, UK Plc sau USA Inc. s-au transformat de mult în acţiuni disponibile oricărui investitor, companiile de la baza „României SRL“ se comportă încă, de cele mai multe ori, după chipul şi asemănarea fondatorilor.
Aceşti fondatori nu întineresc pe măsură ce urcă în Top 300 Capital. Modul în care ei vor preda ştafeta contează foarte mult pentru viitorul corporatist al României. Tranziţia către o nouă etapă de evoluţie şi menţinerea identităţii unei companii sunt procese dificile, dar cu un impact important asupra profitului şi succesului unei firme, lucru reflectat, cel mai recent, de lupta dintre Microsoft şi Yahoo.
Confruntarea celor doi giganţi este, între altele, şi un studiu de caz despre tranziţia unei companii dincolo de perioada în care era controlată de fondatorul ei. În timp ce Bill Gates i-a predat de mult frâiele executive lui Steve Ballmer şi va părăsi cu totul Microsoft în vara acestui an, Jerry Yang a trebuit să revină la cârma companiei pe care a fondat-o – Yahoo -, deoarece aceasta îşi pierduse direcţia şi se confrunta cu dificultăţi. Prin acceptarea ofertei Microsoft, Jerry Yang poate redirecţiona Yahoo într-un mod cât se poate de radical, cedând controlul unei companii care o concurează agresiv pe a sa, spălându-se pe mâini de problemele Yahoo şi încasând câteva miliarde de dolari pe parcurs.
Aici intervine însă importanţa identităţii unei firme. Oamenii şi capacitatea lor de a inova dictează succesul companiilor de tehnologie a informaţiei mai mult decât o fac în alte domenii. În IT, patentele îmbătrânesc repede şi concurenţii sunt capabili de salturi uriaşe. Plecarea câtorva programatori poate nimici un proiect de o manieră greu de imaginat în alte sectoare. Când acel proiect sau o tehnologie anume constituie motivaţia unei fuziuni între două companii, întreaga logică financiară a acelei operaţiuni riscă să sară în aer dacă pleacă „creierele“.
Dincolo de conflictul dintre Yahoo şi Microsoft, istoria capitalismului oferă atât exemple de fondatori care şi-au reînviat compania – Steve Jobs, la Apple, Michael Dell la Dell Computer -, dar şi de „moguli“ care au fost forţaţi să plece sau nu au făcut mare ispravă – Hank Greenberg la AIG sau diverşi membri ai familiei Agnelli la Fiat. Pe ansamblu, toate aceste exemple arată dificultatea tranziţiei companiilor de la o echipă de management la alta atunci când fondatorii lor fac parte din proces, dar şi faptul că prezenţa acestora în tranziţie nu garantează automat reuşita sau eşecul.
Fie că le surâde sau nu, „pensionarea“ şi predarea companiilor unei noi serii de urmaşi este un moment inevitabil pentru actuala generaţie de capitalişti ai României. Cât de lin va decurge acest moment va depinde, în fiecare caz, de cât de bine a fost pus la punct procesul de succesiune. Prima generaţie a capitalismului românesc modern va trebui să decidă ce vrea să lase în urma ei: potopul sau scânteia unui nou val de inovaţie.