Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat marţi că România nu a depăşit încă vârful curbei infectărilor cu COVID-19, rămânând de analizat dacă din data de 4 mai poate fi reluată activitatea în diverse domenii, transmite Agerpres.
„Încă nu am terminat urcuşul pe acea curbă. (…) Încă se fac evaluări pentru acestea (măsurile din ordonanţă – n.r.). În general sunt restricţiile pe care le ştiam, urmând ca, în funcţie de evoluţia din fiecare localitate în parte, să se ia şi alte decizii, nu neapărat astăzi”, a afirmat ministrul la B1 TV.
El a arătat că doar în funcţie de evoluţia pandemiei în România se poate pronunţa cu privire la reluarea în unele domenii.
„Nu ne putem pronunţa. Deocamdată, avem activităţi limitate care se fac în foarte multe societăţi. Rămâne să vedem dacă data de 4 mai este cea care ne duce la capacitatea maximă, inclusiv pentru Dacia”, a spus ministrul Sănătăţii.
Echipamentele nu lipsesc din aceste județe
Nelu Tătaru a precizat că, în urma vizitelor efectuate în mai multe judeţe, a constatat că în acest moment nu lipsesc echipamente.
„În acest moment, pun şi voi pune în continuare accent pe acea precauţie. Dacă acum trei săptămâni vorbeam de o lipsă accentuată de materiale, de medicamente, de echipamente de protecţie, tot ce am văzut ieri – că a fost Galaţi, că a fost Focşani – am vazut echipamente. În management am văzut o accentuare a colaborării cu personalul medical. Am văzut personal medical care nu mai avea acea frică, frica era înlocuită de precauţie, am văzut uneori şi un zâmbet la personalul medical. Este un moment pe care trebuie să-l gestionăm cu foarte mare încredere, dar cu foarte multă precauţie”, a explicat Tătaru.
Ministrul Sănătăţii consideră că atacurile politice nu-şi au rostul în contextul crizei şi că se impunea declararea stării de situaţie de urgenţă.
„Uitaţi-vă şi la rezultatele vizavi de celelalte ţări! Politicul nu-şi are locul. Încă mai avem de tras şi cred că ar trebui ceva constructiv”, a adăugat Tătaru.
Sursă foto: INQUAM/George Călin.