Ministerul Transporturilor (MT) organizează o licitaţie pentru atribuirea unui contract de prestări servicii de investiţii financiare pentru intermedierea vânzării unui pachet de 5% din acţiunile deţinute de MT la Aeroportul Internaţional Timişoara 'Traian Vuia', potrivit unui anunţ publicat de instituţie pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.
Data limită de depunere a ofertelor este 10 iunie, ora 12.00. Acestea vor fi deschise în aceeaşi zi, la ora 14.00.
Aeroportul Internaţional Timişoara are un capital social de 1,6 milioane de lei şi un număr de acţiuni de 160.080.
Procedura aplicată pentru atribuirea contractului de prestări servicii de investiţii financiare va fi licitaţia deschisă, care se organizează într-o singură etapă.
Categoria serviciilor ce se doreşte a fi achiziţionate prin contract sunt activităţile directe sau conexe de intermediere financiară, inclusiv cele de consultanţă, precum şi cele de investiţii financiare specifice procedurii de ofertă publică secundară de vânzare care vor avea ca obiect acţiunile, conform reglementărilor aplicabile în domeniul pieţei de capital.
La licitaţie pot participa intermediari – societăţi de servicii de investiţii financiare sau instituţii de credit – individuali sau organizaţi în sindicate de intermediere, înregistraţi la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM).
Potrivit anunţului, documentaţia de atribuire pentru selecţia intermediarilor poate fi achiziţionată de la sediul MT, contra sumei de 2.000 lei, inclusiv TVA.
SURSA: Agerpres