MT: Paşii urmaţi în privatizarea CFR Marfă au respectat HG pentru aporbarea strategiei de privatizare

Paşii urmaţi în procesul de privatizare a companiei CFR Marfă au urmat, punct cu punct, Hotărârea de Guvern pentru aprobarea strategiei de privatizare a societăţii naţionale (HG 46/2013), emisă la începutul anului,potrivit Ministerul Transporturilor.

Valoarea companiei CFR Marfă a fost stabilită de Asocierea formată din Deloitte Consultanţă, Muşat & Asociaţii şi Systra, iar anunţurile privind oferta de vânzare de acţiuni şi, respectiv, de reluare a procesului de privatizare au fost publicate atât în presa internaţională (Financial Times, respectiv, The New York Times), cât şi în presa internă, explică MT într-un comunicat de presă.

Referitor la transformarea în acţiuni a datoriilor CFR Marfă, MT precizează că, la punctul 1.2 din Anexa acestei hotărâri, se prevede că pentru îndeplinirea obiectivului principal al strategiei, Ministerul Transporturilor este mandatat să vândă pachetul majoritar de acţiuni din capitalul social al CFR Marfă, inclusiv în privinţa pachetului de acţiuni care va fi deţinut de stat în urma conversiei creanţelor statului faţă de companie în acţiuni, în măsura realizării acesteia, dacă este cazul.

Aşadar, potrivit MT, conversia creanţelor în acţiuni este un pas precizat clar în strategie, încă de la început, şi a fost asumat în mod public, fiind parte a acestei Hotărâri de Guvern, publicată în Monitorul Oficial şi adusă la cunoştinţa tuturor participanţilor la procesul de privatizare. Procedura de conversie a datoriilor a fost prevăzută şi în nota de fundamentare supusă dezbaterii publice încă din 30 ianuarie 2013, precum şi în Anunţul cu privire la oferta de vânzare de acţiuni şi în Dosarul de prezentare, achiziţionat de posibilii investitori.

În ceea ce priveşte relaxarea condiţiilor de participare, această măsură este necesară, potrivit MT, pentru asigurarea unei largi participări la procesul de privatizare şi ea a fost menţionată ca posibilitate în Anunţul cu privire la oferta de vânzare de acţiuni.

Proiectul de act normativ a fost dezbătut şi cu partenerii sociali, cât şi în Consiliul Economic şi Social, precizează instituţia.

Proiectul de privatizare a fost supus avizării de CSAT, Consiliul Economic şi Consiliul Concurenţei.

Comisia de Privatizare din Ministerul Transporturilor va deschide, joi, oferta depusă de singurul investitor rămas în cursa pentru privatizarea CFR Marfă, respectiv Grup Feroviar Român, urmând să se stabilească ofertantul adjudecatar.

Potrivit sursei citate, până la termenul de decădere, doar GFR a depus un plic care trebuie să conţină documentele de participare pentru licitaţia cu ofertă în plic, precum şi oferta financiară, procedură prevăzută în procesul de privatizare a companiei CFR Marfă.

Grup Feroviar Român şi Asocierea Transferoviar Grup & Donau Finanz GMBH & Co KG au depus oferte preliminare, neangajante şi comentarii asupra contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, conform Anunţului şi Dosarului de Prezentare.

Miercuri, asocierea Transferoviar Grup – Donau Finanz GMBH & Co KG a decis să stopeze demersurile de achiziţionare a pachetului majoritar al CFR Marfă şi a anunţat că va contesta procedura de privatizare.

Şi americanii de la OmniTRAX au anunţat că vor contesta acest proces, după ce compania a fost respinsă de Comisia de privatizare a MT pe motiv că s-a constatat că plicul depus nu conţinea oferta preliminară şi neangajantă şi nici comentariile asupra contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, necesare la acea etapă. Ei au motivat că au solicitat în mod repetat prelungirea perioadei de audit la 45 de zile pentru analiza informaţiilor şi pentru formularea ofertei.

Aceasta este a doua tentativă de privatizare a CFR Marfă după ce, într-o primă fază, toate ofertele au fost respinse pentru că, potrivit ministrului Transporturilor, erau incomplete.