Romtelecom si MTV Romania au lansat, in data de 18 aprilie, televiziunea online MTV on Demand, care permite accesul gratuit la o colectie de peste o mie de videoclipuri si emisiuni de divertisment, marca MTV, atat din industria romaneasca, cat si din cea internationala, informeaza un comunicat al operatorului. Pe MTV on Demand vor fi disponibile, de asemenea, topurile si emisiunile de stiri ale postului de televiziune MTV. “Avem o singura lege la MTV on Demand: interactivitatea. Si
Romtelecom si MTV Romania au lansat, in data de 18 aprilie, televiziunea online MTV on Demand, care permite accesul gratuit la o colectie de peste o mie de videoclipuri si emisiuni de divertisment, marca MTV, atat din industria romaneasca, cat si din cea internationala, informeaza un comunicat al operatorului. Pe MTV on Demand vor fi disponibile, de asemenea, topurile si emisiunile de stiri ale postului de televiziune MTV.
“Avem o singura lege la MTV on Demand: interactivitatea. Si o singura limita de viteza: foarte repede. Utilizatorii pot sa isi creeze propriul playlist cu videoclipurile de care nu se mai pot desparti si sa vizioneze on-line orice le face degetul sa se intepeneasca pe mouse. In universul virtual nu exista mijloc mai potrivit pentru a te descoperi sau reinventa decat ClickNet, serviciul nostru de acces la Internet in banda larga, care a fost conceput si promovat ca un spatiu al libertatii de alegere a fiecaruia”, a declarat Alfred Borcan, director Comunicare Marketing Romtelecom.
“MTV a fost mereu in pas cu cele mai noi tehnologii existente pe piata, iar actuala colaborare cu cei de la Romtelecom nu face decat sa confirme acest fapt. Conceptul de platforma muzicala on-line este perfect pentru ceea ce MTV reprezinta la ora actuala la nivel mondial: interactivitate, noutate, exuberanta si viteza. Utilizatorii de Internet vor avea astfel posibilitatea sa fie in permanenta conectati prin intermediul site-ului www.mtvondemand.ro la cele mai noi stiri, videoclipuri si emisiuni difuzate de MTV”, a declarat Ionut Anton, Marketing manager MTV Romania.
Romtelecom ofera Internet de banda larga, bazat pe tehnologia ADSL, iar din 2006, pune la dispozitia clientilor sai servicii de gazduire de date prin CyberHost. Cel mai recent serviciu lansat de companie este televiziunea digitala Dolce.
Lansat pe 15 iunie 2002, MTV Romania face parte din reteaua MTV Networks Europe, retea care isi difuzeaza programele in peste 146 milioane de locuinte, din 52 de tari din intreaga Europa.
Sursa: Capital 19 Aprilie 2007