Profitul record înregistrat de grupul auto german Volkswagen în 2017 a dus la majorarea cu aproape 40% a pachetului salarial acordat directorului general Matthias Mueller, până la 10,4 milioane de euro, a informat marţi cel mai mare constructor auto din Europa, informează Reuters.
Salariul şi primele acordate lui Matthias Mueller, 64 de ani, au fost cu aproape 20% mai mari decât pachetul salarial de 8,6 milioane euro acordat în 2017 omologului de la Daimler, Dieter Zetsche, chiar dacă marca Mercedes-Benz şi-a devansat rivalii Audi şi BMW pentru titlul de cel mai mare constructor auto mondial.
Comparativ în 2016, Matthias Mueller a câştigat 7,3 milioane euro, după introducerea unor noi norme de remunerare a şeilor de la VW în urma criticilor investitorilor faţă de bonusurile mari plătite în pofida scandalului „dieselgate” din 2015. Tot atunci, Consiliul de supervizare a limitat pachetul salarial al CEO-ului la 10 milioane de euro şi al altor manageri de top la 5,5 milioane euro.
Anul trecut profitul realizat de grupul VW s-a dublat până la 13,8 miliarde euro în timp ce vânzările au crescut cu 6% până la nivelul record de 230,7 miliarde euro.
Potrivit unor surse din interiorul VW, pachetul salarial al lui Matthias Mueller a depăşit limita de 10 milioane de euro graţie avantajelor şi a contribuţiilor la fondurile pensii. De asemenea, compensaţia totală a membrilor boardului executiv al VW a crescut cu 27% până la 50,3 milioane euro anul trecut, de la 39,6 milioane euro în 2016.
AGERPRES