Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României, a anunţat astăzi pentru prima dată că salariul său este de 13.601 euro pe lună.
Consiliul de Administraţie a constatat că în multe bănci centrale s-a accentuat şi diversificat procesul de transparentizare. În consecinţă, Consiliul de Administraţie al BNR a decis să facă publice minutele şedinţelor de politică monetară şi nivelul de salarizare al Guvernatorului", a spus Isărescu.
"Pot să vă spun că salariul de Guvernator este de 9.495 de euro net lunar, plus indemnizaţia de conducere de 4.105 euro. În total, 13.601 euro“, a mai precizat Isărescu.
El a fost acuzat recent că îşi ţine salariul secret, în timp ce şeful Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, îşi publică veniturile în raportul anual al instituţiei.
Guvernatorul Băncii Centrale a fost acuzat recent că salariul, bonusurile de performanţă şi participările la şedinţe sunt cumulate cu pensia, Mugur Isărescu fiind intrat la pensie din 2014.
Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu a declarat atunci că guvernatorul nu şi-a depus dosarul de pensie la Casa de Pensii pentru calculearea sumelor lunare care ar urma să îi revină, prin urmare nu încasează pensie.
"Conform Codului Muncii, începând cu 1 iunie 2014, la împlinirea vârstei de 64 ani şi 10 luni am îndeplinit condiţiile cumulative de muncă şi stagiu de pensionare, dar contractul meu de muncă cu Banca Naţională a continuat pe baza deciziei Parlamentului de numire în funcţia de guvernator. Nu am depus cerere de pensie la Casa Teritorială de pensii şi, ca urmare, nu mi s-a calculat, nu mi s-a stabilit, nu am încasat pensia şi nu s-a cumulat pensia cu salariul. Am considerat că acesta este un gest normal şi frumos să nu încasez şi pensia atâta vreme cât încasez un salariu de la BNR. Pensia va intra în plata după depunerea acestui dosar şi nu se plăteşte sub nicio formă retroactiv, indiferent când are loc această depunere a dosarului", a subliniat astăzi Isărescu.