Mugur Isărescu a dat marea lovitură! Anunțul făcut chiar acum de BNR. Nimeni nu se aștepta la asta
Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR) a dat o lovitură la care nimeni nu se aștepta. Potrivit ultimului raport financiar al instituției, publicat vineri, 1 iulie, BNR a avut un profit de 2,015 miliarde de lei al finalul anului 2021, sumă de trei ori mai mare decât cea planificată – aceasta era în valoare de 647,940 milioane de lei.
Raportul mai arată că acest rezultat financiar a fost obținut în urma creșterii veniturilor totale comparativ cu nivelul estimat, dar și în urma scăderii cheltuielilor total realizate sub nivelul prevederilor bugetare.
Anul trecut, BNR a realizat venituri totale de 3,692 miliarde lei, valoare ce indică un grad de realizare de 143,5 la sută față de prevederile bugetare, evoluție înregistrată în principal pe seama creșterii veniturilor din operațiuni valutare și din dobânzi.
Trebuie menționat că evoluția a fost parțial compensată de nivelul mai redus realizat de veniturile din operațiuni cu titluri comparativ cu estimările bugetare, ca urmare a efectului prețului de piață, provenind din vânzările de titluri denominate în valută.
Cheltuieli de peste 1,500 miliarde de lei
Raportul publicat vineri mai relevă și că valoarea toată a cheltuielilor a fost de 1,677 miliarde lei, gradul de realizare a acestora față de prevederile bugetare fiind de 87,1 la sută. Prin raportare la proiecția bugetară, majoritatea categoriilor de cheltuieli realizate s-au poziționat sub nivelul estimat, rezultat al influențelor unor factori exogeni care s-au manifestat cu precădere la nivelul cheltuielilor cu diferențele nefavorabile din reevaluare, precum și al înregistrării de economii pe componentele de cheltuieli administrative și a celor cu personalul.
Profitul realizat merge, în mare parte, la bugetul de stat, care beneficiază de 80% din veniturile nete ale băncii, în valoare de 1,610 miliarde de lei. În acest timp, 243,005 milioane lei au fost repartizați pentru majorarea rezervelor statuare, această sumă reprezentând 60% din profitul rămas.
Suma rămasă va fi repartizată în anul 2022, potrivit prevederilor legale în vigoare.
Așadar, arată raportul, Banca Națională a României (BNR) a continuat să își consolideze poziția financiară, într-un an în care pandemia de coronavirus a fost principala problemă a oamenilor.
Amintim că Banca Națională a României se finanțează integral din veniturile proprii generate ca urmare a desfășurării operațiunilor specifice băncilor centrale.