Mugur Isărescu a declarat joi că BNR își va face datoria și a subliniat luându-și angajamentul că nu vor exista probleme. Având în vedere mediul tumultuos declarația subliniază faptul că „ţara are bancă centrală”.
Inflaţia în luna iunie este posibil să coboare sub 4%, conform datelor pe care Banca Naţională le are din piaţă, a declarat, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-o conferinţă de presă.
„Inflaţie galopantă nu va fi în România, pentru că suntem şi noi aici. Această declaraţie este mai mult decât un angajament, este o subliniere că ţara are bancă centrală. Dar, într-un mediu tumultuos, discuţiile pot să alunece în direcţia aceasta. Dar, încă o dată, Banca Centrală îşi face datoria în România şi nu vom avea inflaţie galopantă câtuşi de puţin. După câte vedeţi, noi discutăm de jumătăţi de procent, de procent. Maxim un procent a fost peste marginea de sus a ţintei noastre. Iar acum, dacă ar fi să spun ceva conform nu percepţiei, ci datelor pe care le avem noi din piaţă, s-ar putea să aveţi peste o săptămână o surpriză plăcută, adică inflaţia în luna iunie să coboare sub 4%. Şi atunci aproape că discuţiile acestea se vor mai calma”, a afirmat Mugur Isărescu, întrebat de jurnalişti dacă vom avea inflaţie galopantă.
Inflaţia galopantă presupune o creştere de peste 10%.
Guvernatorul BNR a precizat că în România există un exces de cerere, care se duce în deficitul de cont curent, adică se importă mai mult.
„S-a stimulat prea mult consumul. Am spus acest lucru de repetate ori în ultimii doi ani de zile. (…) Există o diferenţă între percepţie şi realitate şi percepţia este că se duce cursul spre 5 lei pentru un euro şi el tinde să coboare spre 4,7 lei, pentru că avem intrări majore de capital, ceea ce s-ar putea să însemne că ecartul de dobândă este suficient de atractiv, iar această situaţie nu bucură neapărat banca centrală”, a subliniat guvernatorul BNR.