Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, a transmis joi, 15 decembrie 2022, un mesaj special cu ocazia sărbătoririi a 140 de ani de la înființarea Bursei de Valori București.
Guvernatorul BNR, mesaj special pentru aniversarea a 140 de ani de la înființarea Bursei de Valori București
Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, și-a exprimat regretul pentru că nu a putut participa la evenimentul aniversar care marchează împlinirea a 140 de ani de la înființarea Bursei de Valori București (BVB).
„Vechea clădire a Bursei situată vizavi de Banca Naţională a României stă mărturie pentru contribuţia Bursei încă de la începutul vieţii economice moderne a ţării. BNR şi BVB făceau, la acea dată, o pereche a vigorii pe care a avut-o opţiunea românească pentru economie de piaţă şi pentru o societate prosperă.
Salut eforturile deosebite şi preocuparea pentru aşezarea Bursei de Valori Bucureşti acolo unde este locul, ca pilon de bază al capitalizării şi finanţării economiei României şi mărturisesc cu emoţie că sunt unul dintre susţinătorii acestui demers. Rezultatele obţinute, mixul de industrii şi anvergura companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti confirmă că s-a mers pe drumul de bun.
Banca Naţională a României, parte integrantă a Sistemului European al Băncilor Centrale, favorizează adâncirea pieţelor financiare astfel încât acestea să constituie posibilităţi optime pentru accesul la finanţare în contextul administrării riguroase a riscurilor privind stabilitatea financiară. Complementaritatea şi parteneriatul între mediul bancar şi pieţele financiare şi bursiere reprezintă elemente cheie care pot fi evocate cu responsabilitate, aş spune chiar cu satisfacţie, în contextul acestui moment aniversar şi care trebuie consolidate şi mai mult în anii care urmează”, a declarat, joi, Mugur Isărescu.
Potrivit spuselor sale, suita de crize din ultimii 15 ani scoate în evidenţă importanţa cooperării şi coordonării la nivelul tuturor stakeholderilor pieţelor financiar bancare.
„În aceste sens, sunt decisive eforturile conjugate pentru reconstrucţia sistemelor de finanţare în conformitate cu dinamica şi anvergura afacerilor, cu deosebire regândite în baza noilor modele de angajare a fondurilor financiare disponibile în societate pentru susţinerea trendurilor dezvoltării durabile”, a adăugat Mugur Isărescu.
Declarația sa a fost citată de către consilierul său Dan Costin Niţescu.
Custodele Coroanei, mesaj special pentru aniversarea a 140 de ani de la înființarea Bursei de Valori București
La rândul său, Custodele Coroanei, Margareta, a transmis un mesaj special cu ocazia sărbătoririi a 140 de ani de la înființarea Bursei de Valori București, în care a amintit că BVB a fost înfiinţată la numai un an de la proclamarea Regatului României ca stat suveran şi independent pe continentul european.
„Înfiinţarea Bursei în timpul Regelui Carol I nu a fost un act întâmplător, nici singular. Suveranul şi elita politică, intelectuală, economică şi militară a ţării au iniţiat începând cu anul 1866 reforme fundamentale pentru instituţiile statului şi pentru modernizarea economiei naţionale. Bursa de Valori din România a fost aşadar încă de la începuturile ei unul dintre simbolurile cele mai puternice ale ataşamentului naţiunii române faţă de valorile europene şi faţă de principiile libertăţii şi democraţiei.
Creată într-un moment istoric, în care modernizarea economiei şi a societăţii era abia la început în mai toate ţările Europei, Bursa de Valori s-a consolidat de-a lungul anilor deşi meandrele istoriei noastre contemporane au forţat economia românească la izolare timp de mai multe decenii. După anul 1989 am fost mereu alături de Bursa de Valori, aşa cum familia regală a fost alături şi a sprijinit întreaga dezvoltare românească pe principiile europene şi transatlantice. La o aniversare atât de frumoasă, vă felicit şi vă doresc tuturor mulţi ani de aici încolo! La sfârşit de an, vă doresc vouă, familiilor voastre şi celor dragi Crăciun cu pace sufletească şi un An Nou mai bun!”, scrie în mesajul transmis de către Custodele Coroanei.