Marcel Ciolacu susține, într-o scrisoare transmisă lui Mugur Isărescu, că analiza economistului șef al BNR, Valentin Lazea, nu a putut fi ignorată de PSD, „ca susținător și apărător al oamenilor care-și câștigă existența prin muncă”.
”Domnului Mugur Isărescu, Guvernator al Băncii Naționale
Domnule Guvernator,
Potrivit legislației în vigoare, Banca Națională a României este o instituție independentă și, din această perspectivă, orice remarcă publică, făcută de orice membru al conducerii BNR, pornește de la premisa că nu are caracter politic, că se bazează pe realități obiective și că reflectă nivelul de profesionalism și decență, specific băncii centrale.
În mod real, însă, nu poate exista distincție între afirmațiile personale și cele profesionale, făcute în numele instituției, atunci când e vorba de un specialist al BNR cu notorietate și funcție. Nici în vremuri normale și cu atât mai puțin acum, în criză! Toate declarațiile făcute de oficiali ai BNR produc efecte, indiferent dacă sunt făcute în nume personal sau de la pupitrul oficial.
Prin urmare, opinia recentă a domnului Valentin Lazea – economistul șef al BNR – privind reducerea cu 20% a salariilor, prin diminuarea la 4 zile a săptămânii de lucru, a provocat o reală preocupare în rândul opiniei publice atentă la orice comunicare venită dinspre banca centrală. Această preocupare nu putea fi ignorată de Partidul Social Democrat, ca susținător și apărător al oamenilor care-și câștigă existența prin muncă.
Postarea făcută de PSD pe una dintre rețelele de socializare evocă și compară atitudini și fapte reale și avertizează că istoria se poate repeta! Nimic mai mult!
Situația de acum este comparabilă cu cea din 2009-2010, când domnul Lucian Croitoru era consilierul dumneavoastră și, desemnat premier, a promovat public ”soluția” tăierii salariilor, aplicată ulterior de guvernarea Băsescu-Boc, cu aceeași abordare ”de dreapta” ca și cea de acum, Iohannis-Orban.
Vă asigur, dle Guvernator, că PSD nu ”atentează” nici la neutralitatea și nici la caracterul apolitic al BNR! Iar evidențierea unor avertismente de mare importanță pentru populația țării, fără a le fi schimbat sensul ori alterat conținutul, provenite de la specialiști ai BNR, nu transmite, în niciun caz, vreun mesaj politic similar cu cel postat pe Facebook de către directorul Direcției Stabilitate Financiară a BNR, domnul Eugen Rădulescu.
Vă înțeleg preocuparea pentru menținerea BNR în zona neutralității apolitice și vă transmit, dle Guvernator, întreaga mea apreciere pentru eforturile de împlinire deplină a acestui deziderat.”, a notat liderul PSD, Marcel Ciolacu.
De la ce a pornit scandalul
Banca Naţională a României critică utilizarea de către PSD în spoturi electorale a unor declaraţii scoase din context ale unor specialişti ai BNR, se menţionează într-un comunicat remis duminică de Banca Naţională a României.
„Banca Naţională a României dezaprobă ferm utilizarea de imagini şi declaraţii mai vechi sau mai noi, scoase din context, ale unor specialişti BNR în spoturi de campanie electorală ale PSD. BNR este o instituţie apolitică, independentă şi utilizarea abuzivă a unor asemenea declaraţii, care nu au conotaţie politică propriu-zisă, afectează statutul şi neutralitatea instituţiei noastre”, se precizează în comunicatul BNR.
Banca Naţională a României solicită tuturor partidelor politice active în campania electorală să nu utilizeze incorect punctele de vedere exprimate de diverşi reprezentanţi ai băncii.
„BNR face un apel către toate partidele politice implicate în campania electorală să respecte caracterul apolitic al instituţiei şi să nu utilizeze incorect şi partinic puncte de vedere exprimate de diverşi reprezentanţi ai băncii, mai ales când acestea nu reflectă o abordare oficială asumată. Toate analizele şi punctele de vedere care reflectă poziţia BNR se regăsesc în rapoartele şi analizele publicate pe site-ul instituţiei sau în declaraţiile de presă ale Guvernatorului”, se menţionează în comunicatul remis de Banca Naţională a României.
INQUAM/Octav Ganea