Românii trebuie să aibă încredere în sistemul bancar românesc şi să nu depună banii în străinătate, a arătat, la o dezbatere culturală, guvernatorul Băncii Naţionale a României , Mugur Isărescu.
“După Miron Costin, un model de domnitor stăpân pe el şi reprezentând ceva a fost Radu Mihnea, cel care a avut trei domnii în Ţara Românească şi una în Moldova. A fost primul domn român care şi-a deschis un depozit la Veneţia. Să fac o glumă: a plecat cu banii în străinătate. A depus atunci 20.000 de galbeni. Acest domn apela la un model modern de economisire a banilor”, arată Nadia Manea în cartea ‘Cronicarii, adevărul şi puterea. Istorie şi ideologie în cronicistica moldovenească a secolului XVII-lea’,
“Am fost puţin revoltat de această invitaţie a autoarei de a ne depune banii în străinătate. Şi Constantin Brâncoveanu şi-a depus banii în străinătate şi uite cum a sfârşit… Deci, nu este bine să ne depunem banii în străinătate, ci să avem încredere în sistemul bancar românesc’, a afirmat Isărescu. Potrivit Guvernatorului BNR, băncile centrale şi guvernatorii acestor instituţii au o obsesie de care se vorbeşte, respectiv inflaţia.
‘Despre băncile centrale şi guvernatori se spune că au o obsesie: inflaţia. În mare măsură au dreptate. Banca Naţională a mai dezvoltat o preocupare, să nu zic obsesie: sprijinirea faptelor de cultură. Avem ocazia să ne bucurăm de o dezbatere sub genericul ‘Cronicarii – contemporanii noştri’. Am parcurs cu interes paginile cărţii. Aceasta este chiar atractivă, şi fără să am pretenţia să concurez cu audienţa, am ‘pigulit’ câteva lucruri care mi s-au părut mai interesante, mai ales cele legate de problemele unei bănci centrale, văzute prin ochii unor cronicari din secolele trecute (…)’, a menţionat oficialul Băncii Naţionale.