Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a transmis, joi, băncilor comerciale un nou semnal pentru scăderea dobânzilor, cu ocazia unei conferinţe de specialitate, găzduită de BNR.
"A venit primăvara, se topesc zăpezile şi băncile vor avea mai multe lichidităţi şi chiar şi cele mai încăpăţânate bănci vor trebui să scadă dobânzile", a spus Isărescu.
Guvernatorul Băncii Centrale a subliniat, pe altă parte, nevoia de creare de noi locuri de muncă în România, ca soluţie de progres economic. Potrivit acestuia, experienţa europeană şi internaţională au arătat cât de importante sunt zonele care se pot dezvolta economic şi pot deveni locomotive pentru progres.
"Am văzut cât de importantă este, în opinia mea, crearea de locuri de muncă pentru România de azi şi de viitor. Este vorba de ameliorarea celui mai păcătos dezechilibru pe care îl are această ţară. Dezechilibrul între cei care beneficiază de ajutoare şi cei care produc. Reducerea evaziunii poate fi atinsă prin crearea de locuri de muncă", a spus Mugur Isărescu.
Acesta a dat, totodată, asigurări că Banca Naţională "îşi va face treba ei".
"Nu căutăm neapărat să îmbunătăţim doar condiţiile de finanţare. Aceste condiţii sunt doar paleative şi nu pot înlocui crearea de noi locuri de muncă", a subliniat guvernatorul BNR, care a deschis o conferinţă cu tema "Clustere economice generatoare de locuri de muncă".
Sursa: Agerpres