Istoria tranziţiei din România are o singură constantă: guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. De 19 ani este stăpân peste finanţele ţării şi candidează pentru un loc în cartea recordurilor pentru cel mai lung mandat. La alegerile pentru consiliul de administraţie al BNR din septembrie, nici măcar n-a avut contracandidat.
A făcut bine sau a făcut rău pentru România? Greu de spus, în lipsa unui termen de comparaţie. Ieşirile rare în public şi discursurile de bun-simţ fac din Isărescu unul dintre cei mai respectaţi reprezentanţi ai tranziţiei. Însă i s-ar putea aduce şi reproşuri: România se luptă şi acum cu cea mai ridicată inflaţie din Uniunea Europeană, ca să nu mai vorbim de ani ’90, când preţurile se dublau de la un an la altul. Or, menirea Băncii Centrale este tocmai cea de a ţine în frâu evoluţia preţurilor. În plus, în 1998, rezervele valutare erau goale, şi România era la un pas de a intra în incapacitate de plată.
Însă, munca lui Isărescu la BNR a avut net superioară celei a oricărui guvern din ultimii 20 de ani, indiferent de culoarea politică. Ori de câte ori executivul promitea creşteri de pensii şi de salarii, pe piaţă ajungeau mai mulţi bani. „Fără acoperire în productivitate”, cum semnala de multe ori guvernatorul băncii centrale. Efectele, greu de văzut cu ochiul liber, erau presiunile inflaţioniste. Iar, Isărescu, din umbră, umbla să repare oalele sparte de guvern.
Vezi şi alte personaje importante ale tranziţiei.
