„Bună seara prieteni. Așa cum v-am promis, vreau să răspund acelor mici securiști care vor să mă facă să tac, venind cu dosare de securitate, venind cu babauri.
Țin să le aduc aminte domnilor mici securiști că acel babau mi l-au arătat încă o dată prin 2012 când am candidat independent împotriva struțocămilei numită USL, adică PSD plus PNL. N-am tăcut nici atunci și nu m-au speriat nici atunci și le-am răspuns atunci domniilor lor dar vad că răspunsul meu nu l-au publicat.
Așa că îl mai pun o dată aici ca data viitoare când mai scot babau ca să mă facă să tac și mă fac jigodie, ordinar, caracter împuțit, așa cum se pricep micii securiști să mă facă, să nu mă mai întrebe. Adică să aibă răspunsul aici, publicat.
Sincer îmi pare rău că nu am lângă mine un detector de minciuni și un specialist, că toți credem în specialiști. Sunt dispus să repet încă o dată această declarație dacă dânșii vin cu babau și în fața detectorului de minciuni. N-am absolut nicio problemă. De tăcut nu o să tac, domnilor securiști”, a transmis actorul Mugur Mihăescu pe Facebook.
M-a băgat într-o cămăruță și m-a bătut
„Așa că, repet: în 1986, pe când făceam stagiul militar la Ploiești, am fost nu turnat, pârât de un coleg de-al meu de cameră, de 18 ani și el, ca și mine, că scriu scrisori de dragoste, că nu aveam SMS-uri pe atunci, unei fete din Franța.
În urma acestei pâri, am fost chemat la domnul ofițer de contrainformații, care m-a băgat într-o cămăruța și m-a bătut. După care, domnul ofițer de contrainformații mi-a spus că Facultatea mea s-a terminat, că voi fi trimis la canal sau eventual într-un batalion disciplinar, dacă nu semnez un angajament. Aveam 18 ani. L-am semnat.
După un an jumătate, în care am crezut că m-a uitat, au venit acasă la mine și m-au luat și m-au dus la sediul Securității de pe atunci, de undeva din Craiova. Tovarășul de acolo m-a luat și mi-a oferit o cafea și țigară de Kent. Mi-a oferit să-mi aprind țigara pe care am luat-o. Cu stânga mi-a întins bricheta și cu dreapta mi-a zburat capul.
După care, m-a bătut din nou. A zis: „scrie”, „ce să scriu?”, „ce știi tu, ce spunem noi, dar scrie”. Și uite așa, la toate cele 4,5,6 declarații pe care le-am dat până la Revoluție, acestea au fost metodele specifice de extragere a informației de la acest turnător al Securității care se află acum în fața dumneavoastră”, a adăugat „Garcea”.
Nu am nimic de ascuns și îi las pe toți care ascultă acest material să mă judece
„În 1989, când a început Revoluția, primul meu gând a fost să mă duc peste ăla, să-l găsesc și să-l împușc pe ăla din Craiova. De nervi, am descărcat un încărcător de AKM în clădire. Mă bucur că nu l-am împușcat pentru că altfel devenea erou al Revoluției.
Asta ca să înțelegeți că nu am nimic de ascuns și îi las pe toți care ascultă acest material să mă judece. În special, aș dori să mă judece, dacă pot, copiii dumneavoastră, domnilor mici securiști. Copii care ar avea la ora asta 18 ani. Ar fi luați de pe stradă fără să știe măică-sa și taică-su, undeva în Coreea de Nord, bătuți, amenințați, făcuți varză.
Poate eu am greșit, poate nu am fost suficient de curajos atunci. Îmi cer scuze din nou în fața dumneavoastră. Această jigodie, hoață, oltean, trădător și securist. Deci, scuzați-mă, am mai dat acest răspuns. Vi-l repet. Nu-l publicați.
În schimb, vă mulțumesc din suflet că îi convingeți pe cei care mă ascultă să știe care trusturi de știri, cele care au publicat răspunsul, sunt controlate sau infiltrate de dumneavoastră. Când afirmăm ceva, trebuie să venim cu argumente.
De asemenea, domnilor, aș vrea să închei spunând: nu, nu sunt consilierul lui Firea. Am plecat de acolo. Am plecat de acolo acum un an. Am plecat pentru că eu am fost consilier nu propus de Firea, ci propus de o asociație. Putea să fie oricare în locul meu.
M-au ales pe mine pentru că eram cel mai vocal și credeau că Administrația ascultă mai mult de vocea unuia care este, cică, imagine publică. Administrația n-a ascultat, v-am mai spus. Am stat de vorbă cu doamna Firea de zero ori!
De aceea, acum, actualmente, când afirmați că sunt consilierul lui Firea.. dacă știați și vă informați, știați că nu mai sunt consilierul lui Firea și vreți să mă faceți PSD-ist de parcă cineva din țara asta are ciumă, cum are convingeri. Vreți să știți cu cine am votat? Am răspuns prietenilor mei pe Facebook. L-am votat pe Iohannis anul ăsta, dragii mei. Când am spus că vreau să apăr Guvernul, vreau să apăr Guvernul.
Mă acuzați că susțin conspiraționiști. Unde în discursul meu am spus că nu există virus, unde am spus să nu respectăm legea? Unde am spus că eu nu cred și că e o teorie a conspirației?
Apropo de „mărturisirea lui Garcea”, pot s-o fac și cu un detector de minciuni, pentru că eu știu ce s-a întâmplat. Voi nu știți decât să aruncați cu noroi, cu injurii. Eu vă urez o zi bună. Nu uitați să respectați legea, nu uitați să fiți demni, să aveți coloană vertebrală și nu vă mai învrăjbiți români contra români pentru că prin vrajbă vor să conducă bâzdâgănii din ăștia ca micii securiști”, a conchis Mugur Mihăescu.