Mielkarek povestește și modul în care a fost el însuși obiectul acestor tentative timp de mai mulți ani.

Încă de la primele pagini suntem tentați să credem că ne aflăm într-un roman de John Le Carré. Pe măsură ce avansăm însă, ne dăm seama că realitatea descrisă de jurnalistul specializat în chestiuni de apărare nu are nimic de invidiat romanelor de spionaj de cea mai buna calitate.

”Bună ! Mă numesc Serghei. Încerc a întâlnesc lume și să cunosc mai bine Parisul”. Aceasta ancheta începe din întâmplare, când un agent secret rus încearcă să îl recruteze pe Romain Mielcarek.

Jurnalistul sesizează imediat ocazia care i se oferă de a plonja în subteranele serviciilor de informații unde se confrunta serviciile rusești și contra-spionajul francez.

După 10 ani de anchetă, cartea sa, ”Mujicii”, descrie impunitatea cu care agenții GRU, FSB și SVR lucrează împotriva intereselor naționale franceze. Departe de fantasmele cinematografiei și ale literaturii, oamenii aflați în slujba unui stat autocratic se joacă cu viețile politicenilor, cercetătorilor, funcționarilor, jurnaliștilor, dar și cu cele ale cetățenilor simpli, instrumentalizați prin propagandă și manipulare.

Oameni brutali, nu întotdeauna foarte abili, au violat fară cea mai mica reținere toate regulile și toate legile – spune Mielcarek. Cine și-ar fi imaginat, până de curând, că Rusia este o amenințare pentru occident ?

În ceea ce privește istoria personală a lui Roman Mielcarek, ea începe în octombrie 2013, când nu este decât un tânăr jurnalist care aparține unui colectiv de bloggeri cunoscut sub numele de « Alianța geostrategica ». În sânul acestei asociații care regrupează  studenți, universitari, militari, simpli curioși interesați de chestiuni geopolitice, el moderează o întâlnire pentru 15 persoane cu Olivier Liepick, specialist în arme chimice și apropiat al lui Jean-Luc Melenchon. La sfârșitul conferinței, un rus pe nume Serghei îl abordează și se prezintă ca atașat militar proaspăt sosit la ambasada Rusiei la Paris.

Este momentul de plecare pentru o anchetă vastă, cu ramificații complexe

Treptat, întâlnirile dintre cei doi pentru un dejun sau un pahar devin regulate. Fară să fie naiv, Romain înțelege că este ținta unui ”tamponaj” – adică ținta unei tentative nu foarte îndemânatice de racolare din partea unui agent de spionaj ca sursa de informare. Reamintesc, Romain Mielcarek este jurnalist specializat în chestiuni militare.

”Serghei nu este un simplu diplomat. Înțeleg destul de repede că postul pe care îl ocupă este semnul evident al apartenenței sale la serviciile secrete rusești, în speță al GRU, serviciul de spionaj al armatei. Scotocește Parisul nu pentru a întreține relații cu omologii locali. Vânează personalități susceptibile să îl ajute în misiunea pe care a primit-o: influențarea mediilor politice, infiltrarea mesajului Kremlinului și, ideal, recoltarea de date sau documente sensibile sau confidențiale”, scrie jurnalistul.

”Întregul sau comportament la adresa mea este clasic pentru o ”agățare”. Încearcă să mă recruteze ca sursă. Întrebările puse asupra vieții mele personale, asupra veniturilor mele, insistența de a mă depune în fața casei urmau să îi permită să situeze mediul din jurul meu și să găsească faliile care pot fi folosite pentru a obține controlul.

În limbajul curent, numim în general spion un slab ofițer de informații care a fost prins comițând acte ilegale. Nu este o meserie : este obiectul unor acuzații judiciare, o crimă. Obținerea unor secrete de stat de la trădători, operații de supraveghere sau asasinate sunt o mica parte a activității marilor agenții de informații”.

Întâlnirile dintre  Serghei Solomatov și Romain Mielcarek atrag rapid atenția serviciilor de informații franceze, în special DGSI. Jurnalistul refuză trei oferte de colaborare din partea serviciilor de informații franceze și își continuă singur ancheta.

Această ancheta personală este cu atât mai interesantă cu cât este pusa în perspectivă cu principalele afaceri ale lumii spionajului de la sfârșitul secolului XX. Parisul este o tintă privilegiată pentru spionii rusi din cauza accesibilității sale în materie de transport și a rolului pe care îl joacă în plan mondial. Parisul colcăie de spioni ruși. Desi talonați îndeaproape de DGSI, unul dintre agenții spionajului francez îi spune lui Mielcarek că nu sunt suficienți pentru a face fața, în condițiile în care prioritatea în ultimii ani a fost lupta anti teroristă. Responsabilii politici alocă sume importante pentru antiterorism dar nu văd sau nu consideră importantă amenințarea rușilor. Mielcarek remarcă, între altele, că atunci când este vorba despre serviciile secrete rusești, lumea se gândește în primul rand la FSB, urmașul KGB. Dar GRU este al doilea serviciu ca importanță și, spre deosebire de KGB, a supraviețuit intact prăbușirii URSS. Unele dintre cadrele sale au continuat să servească exact în aceeași configurație, cu aceleași metode și exploatând aceleași filoane.

Printre principalele ținte figurează foști militari, specialiști în armament, diplomați, oameni politici de extremă dreapta, de extremă stânga și universitari. « Serghei » este cel care tratează majoritatea dosarelor importante. Este citat George Kusmanovici, care cunoaște foarte bine Rusia, are relații în lumea militară și cunoștințe în domeniile strategice și este apropiat al liderului de extremă stânga Jean Luc Melenchon, ale cărui poziții sunt considerate « interesante » și demne de exploatat de către GRU. De exmplu asupra Crimeei, Jean-Luc Melenchon nu condamnă în termeni clari invazia rusă ci împarte responsabilitatea cu NATO și SUA, vocabular pe care îl vom revedea peste tot de la începutul invaziei in Ucraina. În Franța se apropie alegerile prezidențiale și Kremlinul își spune că Melanchon ar putea avea nevoie de bani. Mielcarek nu spune că La France Insoumise ar fi un partid corupt, dar că rușii consideră că da

Lui Kusmanovici i se propune așadar o sumă importantă de bani: 500.000€. Acesta ar fi refuzat, dar e interesant de remarcat faptul că la nivelul cel mai înalt al GRU și al puterii politice de la Kremlin se considera că La France Insoumise este probabil o țintă fragila. De remarcat de asemenea că Melenchon a avut  o apropiere de Moscova iar de la începutul războiului din Ucraina, a avut poziții extrem de ambigue. De-a lungul timpului este și cazul liderei de extremă dreapta, Marine Le Pen, care a fost condusa să facă un împrumut important la o bancă rusa apropiată de Kremlin. Dar în pânza de păianjen pe care o țese Serghei se afla și persoane din diferite asociații, din organizații neguvernamentale, oameni simpli care constituie o imensă rețea ce îi permite să recupereze informații sensibile, utile pentru el, dar mai ales să fie relee de influenta care îi vor permite să răspândească ideile Moscovei.

Un loc în special ridica la Paris semne de întrebare

Catedrala rusă de la Pont d’Alma, la care este atașat un centru cultural. Zvonuri insistente spun că aici sunt instalate sisteme de intercepție puternice care ar putea pirata telefoane sau alte surse de comunicații. Precizez că la doar câteva sute de metri se afla și ambasada României – ca și alte ambasade ale unor state europene (Bulgaria, Austria…). Mielcarek spune că nu are informații directe privind acest tip de activitate, dar poate confirma că este un important loc de influență unde se întâlnesc diplomați și agenți ai GRU cu diverse persoane din lumea pariziană, uneori simpli admiratori ai culturii ruse, prin intermediul cărora își difuzează mesajul.

Jurnalistul își încheie cartea cu un mesaj către Serghei : ”Mulțumesc, Serghei. Nu știu dacă vei citi vreodată aceasta carte. Să știi că nu am nici o animozitate. Era misiunea ta să încerci să mă manipulezi și să mă folosești. Este misiunea mea să povestesc totul pentru a informa publicul. În sănătatea ta, mujik ! Ai grija de tine și de ai tai!”,