Subiectul multinaționalelor care operează în România și ajung să declare profit zero sau chiar pe minus, pentru a evita plata impozitului pe profit către statul român, a revenit recent în actualitate.
Ȋn acest context, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a explicat că țara noastră nu este străină de acest comportament arogant al operatorilor economici străini care domină piața din România.
Șeful ANPC, Horia Constantinescu, se implică în scandalul multinaționalelor care nu plătesc profit
El a oferit drept exemplu mai multe companii din Austria, care au fost controlate imediat după scandalul legat de refuzul Austriei de a accepta aderarea României la spațiul Schengen.
„Așa ar trebui procedat cu toate companiile care tratează țara noastră diferit față de a lor”, a adăugat Horia Constantinescu, referitor la sancțiunile aplicate respectivelor companii.
„Cred că trebuie lămurită întreaga situație raportat nu numai la presiunea financiară pe care o exercită asupra bugetului de stat, ci ar trebui văzut și dacă aceștia, fiind atât de pregătiți în țările lor de origine, respectă la fel de mult consumatorul român ca pe cel din țările lor de origine.
Noi am mai avut acțiuni. Dacă vă amintiți, imediat cum a apărut situația legată de intrarea României în Schengen. Un reprezentant al statului austriac ne explica că nu suntem foarte bine pregătiți, iar în zilele imediat următoare ne-am dus în acțiuni de control la mai multe firme de origine austriacă.
Am fost triști și neplăcut surprinși să constatăm că nu se ridicau la nivelul la care ne recomanda să ne desfășurăm viața demnitarul austriac. Am aplicat atunci sancțiuni și am acționat cu fermitate, pentru că acesta era sfatul dat.
Așa ar trebui procedat cu toate companiile care tratează țara noastră diferit față de a lor”, a declarat președintele ANPC, într-un interviu acordat Radio Gold FM.
Inspectorii ANPC vor merge în noi controale
Horia Constantinescu a mai insistat și că trebuie eliminat din România dublul standard, atât raportat la calitatea produselor, cât și dublul standard de abordare.
Astfel, consumatorii din țara noastră trebuie să fie tratați exact ca și orice alți consumatori din Europa, însă, din păcate, multe firme prezente pe lunga listă a rușinii au o atitudine diametral opusă față de consumatorii și cetățenii români.
La final, șeful ANPC a dat asigurări că toate aceste companii suspectate că nu și-ar declara în mod corect profiturile, pentru a evita plata impozitelor către stat, vor fi controlate de către inspectorii de la Protecția Consumatorilor.