Populația vârstnică, de peste 65 de ani, a depășit cu 301.000 persoane populația tânără, de 0-14 ani. Datele Institutului Național de Statistică (INS) aferente lunii iulie arată o creștere a populație vârstnice de 0,3% față de iulie 2016, ajungând la un total de 3,576 milioane față de 3,275 milioane pentru categoria de copii.
Și vârsta medie a crescut ușor în ultimul an, de la 41 de ani până la 41,2 ani. De menționat însă este faptul că INS ia în calcul o populație de 22,2 milioane persoane, dintre care 12,5 milioane în zona urbană, şi ignoră cifrele care indică mai puțin de 19 milioane cetățeni aflați în țară. Altfel, datele utilizate inclusiv de Banca Națională a României arată că aproape trei milioane de persoane au părăsit România pentru state din Europa în ultimii zece ani, marea majoritate a acestora fiind însă oameni care au emigrat temporar, nu definitiv. O consecință directă a emigrației, fie și temporare, este faptul că populația activă s-a redus cu 2,8 milioane persoane în ultima decadă, de la 11,9 milioane până la 9,1 milioane.
„Avem o rată de activitate mică, cam 66%, față de o medie a Uniunii Europene de 73%, ceea ce dă impresia că avem resurse de forță de muncă disponibile pentru a mări potențialul de producție. Dar asta nu este chiar realitatea“, spune Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, într-o expunere referitoare la perioada de zece ani de la integrarea României în Uniunea Europeană. Problema populației active se reflectă acum foarte mult în limitarea dezvoltării multor afaceri și chiar a unor sectoare economice, în condițiile în care rata șomajului este la 5%, iar forța de muncă disponibilă este ca inexistentă.
Lipsa școlilor profesionale
Practic, 30% din forța de muncă a țării noastre, echivalentul a 13% din populație, lucrează în străinătate. Dacă ar fi în țară și nu ar lucra nicăieri, rata șomajului ar fi mai mult decât îngrijorătoare. Situația se regăsește la nivelul categoriei tineri, adică 15-34 de ani, care numără 4,87 milioane, dintre care doar 2,5 milioane sunt ocupați (în principal cu educația). Aproape un milion, 969.000 de persoane, sunt tineri care nu se află nici în sistemul de educație și nici nu lucrează. Nu se regăsesc însă nici printre șomeri, nefiind înregistrați ca atare. Problema este că mulți dintre aceștia nici nu se străduie să intre în câmpul muncii, conform unui studiu realizat de INS, și cu atât mai puțin să se mute cu domiciliul pentru a avea un loc de muncă.
Dificultatea de a găsi angajați noi este arhi-cunoscută în sectorul IT, dar problema nu se oprește la acest domeniu, unde este nevoie de personal calificat. „Ne confruntăm în prezent cu o lipsă a forței de muncă în toate sectoarele, fie că vorbim de persoane bine calificate sau necalificate“, spune Gheorghe Ciubotaru, președintele Grupului Electroalfa. „În sectorul de producție a devenit din ce în ce mai greu să găsim persoane calificate tehnic, ceea ce ne-a determinat să derulăm programe interne de calificare, precum Școala de Ucenici“, adaugă acesta.
Lipsa școlilor profesionale este o problemă pe care o invocă majoritatea oamenilor de afaceri, indiferent de domeniul de activitate, inclusiv cei din industria auto, sector care participă masiv la creșterea PIB și la susținerea exporturilor. Reprezentanții industriei arată că învățământul dual și deschiderea de școli profesionale se mișcă foarte greu în ciuda faptului că asigură un loc de muncă imediat după absolvire. „Sistemul de educație trebuie transformat astfel încât să sprijine creativitatea, gândirea analitică și flexibilitatea“, spune Ayhan Guven, director general al Pirelli Tyres Romania.
Salarii tot mai mari
„Fluctuația forței de muncă, deși s-a diminuat în ultima perioadă, este în continuare o problemă pentru mediul privat din România, mai ales în ceea ce privește meseriile pentru care nu mai există școli profesionale“, declară și Niculae Dușu, președintele producătorului de materiale de construcții Celco, care mai spune că firmele investesc în pregătirea noilor angajați, după care aceștia pleacă să lucreze în afara țării. În sectorul de construcții angajatorii au majorat salariile cu 20-25% în ultimele luni pentru a-și păstra angajații. „Dacă astăzi muncitorii calificați au un salariu mediu brut de 4 euro pe oră, tendința este să crească la 7-8 euro pe oră“, arată Sorin Grecu, directorul Bog’Art.
Majoritatea celor plecați să lucreze în construcții se găsesc în Anglia, Germania și Franța, iar opinia generală este că cei plecați de mai mulți ani, care și-au dus și copiii, nu se vor mai întoarce chiar dacă nu vor câștiga mai mult decât în România. „S-au obișnuit cu niște condiții de educație și sănătate mult mai bune decât în România“, explică Cristian Erbașu, proprietarul Construcţii Erbaşu şi preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii, care mai spune că soluția va fi aducerea de muncitori străini, din state precum Moldova, Serbia sau Ucraina, dar și din țări precum Vietnam (de unde compania a adus deja 100 de muncitori) sau din statele din Africa.
„Ne afectează creșterea mare a fluctuației de personal, cheltuielile mari cu recrutarea, angajarea, instruirea și integrarea numărului mare de noi angajați. Sunt costuri neprevăzute și neregăsite în valoarea adăugată produselor“, arată Alexadru Rizea, șeful fabricii de mobilă Lemet și a magazinelor Lem’s. Toate companiile se străduie să găsească soluții pentru păstrarea angajaților pe care îi au, de la pachete salariale până la beneficii conexe, ce ajung și până la construcția de locuințe. „Unul dintre proiectele în derulare în incinta Arc Parc Industrial este construcția de apartamente de serviciu și a unei cantine ce vor deservi personalul angajat în parc“, spune Ștefan Cristea, directorul Arc Parc Dej, unde se ridică un mini-orășel pentru fidelizarea forței de muncă.
Îmbătrânirea reduce PIB-ul potențial
„O estimare făcută de colegii noștri de la bancă arată că o creștere cu 1% a ponderii populației cu vârsta de peste 65 de ani determincă scăderea PIB-ului potențial cu 1,3%“, spune Liviu Voinea, viceguvernatorul BNR. Acesta arată că, în ultimii zece ani, în perioada de după integrarea în UE, România a realizat convergența nominală, o parte din convergența reală, a obținut stabilitate financiară, a câștigat încrederea piețelor și a făcute câteva reforme structurale, dar pentru a continua are nevoie de o ocupare cât mai mare a forței de muncă.
Nivelul de trai și diferențialul de salarii dintre regiunile țării sunt cauzele valului de emigrație, care continuă inclusiv acum, adică pe fondul creșterii economice mari, dar care este inegală în funcție de regiuni și de generații. Diferența se vede cel mai ușor la indicatorul PIB pe cap de locuitor raportat la puterea de cumpărare, unde media pe țară a ajuns la 59% din media UE, dar pe regiuni discrepanțele sunt uriașe. În timp ce în București indicatorul este de 136% față de media UE, în regiunea Nord-Est este de doar 34% din media UE, iar în Sud-Vest de 40%. În regiunea Sud este de 47%, în Nord-Vest de 50%, în Sud-Est de 51%, în Centru de 52%, iar în Vest de 57%. Se poate observa că între minim și maxim diferența este de peste trei ori, inclusiv în ceea ce privește creșterea din ultimii zece ani, de 9% în Nord-Est și de 10% în Sud-Vest, dar de 47% în București-Ilfov.
Evoluția din trecut și situația economică din prezent, cu deficit de cont curent mare, investiții mici și creștere a PIB bazată pe consum, duc la concluzia că atingerea nivelului mediu al UE de PIB pe cap de locuitor va mai dura încă două decenii. „Dezvoltarea către o mai mare competitivitate, atractivitate și către un PIB care să se apropie de media europeană va mai dura încă două decenii“, spune Gunther Oettinger, comisarul european responsabil petnru buget și resurse umane, care adaugă că ne aflăm totuși pe direcția cea bună. „România a parcurs doar 10 ani de la aderare și de aceea noi, cu toții, politicieni, investitori, miniștri, sindicate și firme avem nevoie de răbdare“, spune reprezentantul UE.
Din păcate, populația nu are atât de multă răbdare. Orașele mari se supra-aglomerează cu oamenii care caută un nivel de trai mai bun și nu au plecat încă din țară, iar cei care se află deja în străinătate nu găsesc prea multe motive de întoarcere. Haosul legislativ din prezent nu ajută cu nimic, dimpotrivă, iar cel mai la îndemână exemplu este mutarea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, unde de fapt nu se schimbă nimic, adică statul încasează tot la fel de mulți bani, angajatorul plătește aceeași sumă, angajatul primește același salariu. În schimb, câteva sute de mii de angajatori, inclusiv cei de la stat, și 4,7 milioane de salariați vor fi nevoiți să modifice contractele de muncă. O birocrație care îi va costa scump pe angajatorii mari și care pare inutilă din moment ce nu modifică cu nimic actuala situație.
