Scandaluri, greve, miniștri sechestrați de funcționărime – așa arăta, în urmă cu o jumătate de an, buletinul de știri al oricărei televiziuni din România. Cele 25 de procente tăiate din leafă erau mult prea mult pentru filozofia de viață a oricărui bugetar ce se respecta.
Nu conta că sute de mii de oameni rămăseseră fără job, nu le păsa că cei care lucrau la privat pierduseră chiar și jumătate din venituri, nu se gândeau că salariul mediu din sectorul privat era cu aproape o treime mai mic decât cel de la stat. Uitaseră că în ultimii ani lefurile le-au crescut bine de tot și cereau cu toții niște drepturi pe care parcă le câștigaseră la naștere. Partea rea e că, în ceea ce strigau, se găsea și un mare adevăr: Guvernul a greșit! Nu că a tăiat salariile, chiar era una din puținele măsuri logice pe care le putea lua. A greșit însă că a tăiat la fel, la toată lumea, a greșit pentru că nu a aplicat criterii de performanță.
Mulți bugetari nu merită, probabil, nici măcar un sfert din banii pe care îi câștigă, în timp ce la fel de mulți ar merita un salariu de cel puțin trei ori mai mare. E drept, asemenea inechitate există și în sectorul privat – unii muncesc până la epuizare pe bani de semințe, alții taie frunze la câini și se duc acasă cu mii de euro. Totuși, e o altă discuție: aici nu se risipesc banii contribuabililor, ci e vina vreunui manager sau a vreunui antreprenor care nu stăpânește, sau nu vrea să aplice, noțiuni elementare de business. În ceea ce privește statul, asemenea dileme pur și simplu nu-și au locul.
Statul român nu s-a comportat niciodată ca un manager – nu a privatizat când trebuia, apoi a vândut la cele mai mici prețuri, a investit enorm în tot felul de scheme de protecție socială și nu a sprijinit deloc munca, a tăiat strâmb și a majorat fără măsură. A stimulat prea mult economia atunci când nu era nevoie, iar crizele le-a gestionat cu stângăcie, luând măsuri dintre cele mai ciudate. Din ianuarie, salariile bugetarilor au crescut cu 15%! Guvernul a promis și, mare surpriză, s-a ținut de cuvânt! Din păcate, a perseverat în greșeală: din nou, a scos din ecuație performanța.
A ratat astfel două șanse imense de a pune un pic de ordine în sectorul care are nevoie de echilibru la fel de mult ca de restructurare. Mai rămâne o ultimă speranță: noul cod al muncii. Pentru prima dată, angajatorii vor avea dreptul de a stabili atât obiectivele de performanță pentru angajați, cât și criteriile de evaluare. Cu alte cuvinte, vor putea să facă disponibilizări mult mai ușor decât în prezent.
Cum statul este, de departe, cel mai mare angajator, acesta poate fi momentul zero pentru restructurarea de care economia românească are nevoie ca de aer.