Cercetătorii au urmărit 7.065 de persoane angajate, cu vârste de cel puţin 35 de ani, din regiunea Ontario, pe parcursul a 12 ani. Niciuna dintre aceste persoane nu avea diabet la începutul studiului sau în primii doi ani ai acestuia.
Aproximativ 8% dintre femei şi 12% dintre bărbaţi au dezvoltat diabet până la sfârşitul perioadei de studiu.

Numărul de ore lucrate nu a părut să influenţeze riscul de diabet în cazul bărbaţilor. Femeile care au muncit cel puţin 45 de ore pe săptămână au avut o probabilite cu 63% mai mare să dezvolte diabet, comparativ cu femeile care au muncit 35-40 de ore.

”Studiul nostru nu ne-a permis să explicăm diferenţa de gen”, a declarat autorul principal al studiului, Gilbert-Ouimet, cercetător la Institutul pentru Muncă şi Sănătate din Toronto.

”Cu toate acestea, este plauzibil că femeile muncesc un număr mai mare de ore, luând în considerare responsabilităţile pe care le au şi acasă, în familie. În ceea ce priveşte bărbaţii, cei care muncesc un număr mai mare de ore tind să aibă slujbe cu activităţi fizice mai intense decât femeile, simţul lor de identitate prin muncă este mai important, iar ocupaţiile lor sunt mai bine plătite şi mai calificate”, a arătat Gilbert-Ouimet.

Numărul mai mare de ore lucrate de femei la serviciu şi acasă le face pe acestea mai predispuse la stres cronic, inflamaţii şi modificări hormonale care pot contribui la declanşarea diabetului, au explicat cercetătorii.

La nivel mondial, aproape unul din 10 adulţi avea diabet în 2014, iar această boală va deveni până în 2030 a şaptea cauză principală de deces, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Majoritatea acestor persoane au diabet de tip 2, care este asociat cu obezitatea şi îmbătrânirea şi apare atunci când organismul nu poate folosi sau nu poate produce suficientă insulină pentru a transforma glucoza din sânge în energie.

 

Dacă nu este tratat, diabetul poate afecta nervii şi poate duce la amputări, orbire, boli cardiace şi accidente vascular cerebrale.

Medicii au recomandat de mult timp exerciţiile fizice, scăderea în greutate şi o dietă sănătoasă pentru a ţine sub control tensiunea arterială şi minimizarea complicaţiilor diabetului. Reducerea stresului este la rândul ei recomandată pentru că, indiferent dacă este provocat sau nu de serviciu, stresul poate înrăutăţi diabetul contribuind în mod direct la creşterea glucozei în sânge sau la un stil de viaţă nesănătos care poate provoca complicaţii.

Studii anterioare au corelat stresul de la serviciu şi numărul  mare de ore lucrate cu un risc crescut de diabet, dar majoritatea studiilor respective s-au concentrat pe bărbaţi, au notat autorii studiului.

Cercetătorii au examinat date  referitoare la munca plătită şi neplătită efectuată de participanţii la studiu şi au luat în considerare şi alţi factori care ar putea influenţa, în mod independent, riscul de diabet, între care stilul de viaţă şi afecţiunile cronice.

Una dintre limitările rezultatelor este că cercetătorii au evaluat munca o singură dată, iar schimbările pe parcursul timpului ar putea influenţa riscul diabetului, au recunoscut autorii.

Chiar şi aşa, concluziile se adaugă dovezilor care asociază numărul mare de ore muncite cu diabetul, a declarat dr. Rita Hamad, cercetător la Universitatea din California, San Francisco, care nu a fost implicată în studiu.

”Oamenii care muncesc un număr mai mare de ore au mai puţin timp să se îngrijească mâncând sănătos şi făcând exerciţii fizice. De asemenea, ar putea fi mai stresaţi şi ar putea dormi mai puţin, iar toate acestea ar putea mări probabilitatea de a face diabet”, a afirmat Hamad.
Sursa: Digi24