Comisia Europeană a propus, marţi, înfiinţarea unei Autorităţi Europene a Muncii, intenţie anunţată de preşedintele Juncker în discursul său din 2017 privind starea Uniunii, precum şi o iniţiativă de asigurare a accesului la protecţie socială pentru toţi salariaţii şi lucrătorii independenţi, se arată într-un comunicat al forului comunitar.
Aceste iniţiative sunt însoţite de o comunicare pe tema monitorizării implementării Pilonului european al drepturilor sociale, care va fi strâns legată de semestrul european pentru coordonarea politicilor.
„Europa se află acum într-o fază de creştere constantă, însoţită şi de o creştere a ocupării forţei de muncă. Trebuie să lucrăm însă la dezvoltarea componentei de incluziune a acestei creşteri, în beneficiul tuturor. Pachetul prezentat marţi include o serie de măsuri în acest sens, prin care urmărim să ne asigurăm că normele care le permit cetăţenilor să trăiască şi să lucreze oriunde în Uniunea Europeană sunt bine cunoscute şi aplicate, că implementarea Pilonului european al drepturilor sociale este urmărită cum se cuvine, că drepturile sociale beneficiază de un impuls mai amplu şi că este asigurat accesul cetăţenilor la protecţie socială. O Europă socială mai puternică înseamnă o Europă mai sustenabilă”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele pentru moneda euro şi dialog social.
La rândul său, Marianne Thyssen, comisarul pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale, competenţe şi mobilitatea forţei de muncă, a apreciat că înfiinţarea Autorităţii Europene a Muncii este esenţială pentru buna funcţionare a pieţei comunitare a muncii.
„Eforturile noastre de asigurare a unei mobilităţi echitabile a forţei de muncă culminează cu propunerea de înfiinţare a unei Autorităţi Europene a Muncii. Această autoritate este esenţială pentru buna funcţionare a pieţei europene a muncii. Ea va ajuta cetăţenii şi întreprinderile care doresc să se stabilească într-un alt stat membru să găsească informaţiile potrivite şi va întări cooperarea dintre statele membre pentru aplicarea unor norme echitabile şi eficiente. Prin propunerea noastră privind accesul la protecţie socială, colaborăm cu statele membre pentru a ne asigura că nimeni nu este lăsat deoparte. Scopul nostru este să le garantăm cetăţenilor accesul la prestaţii adecvate, indiferent de cum va evolua situaţia de pe piaţa muncii”, a precizat comisarul.
În ultimul deceniu, aproape că s-a dublat numărul de cetăţeni mobili, care trăiesc şi/sau lucrează într-un alt stat membru, ajungând la 17 milioane în 2017. Autoritatea Europeană a Muncii va ajuta cetăţenii, întreprinderile şi administraţiile naţionale să profite din plin de oportunităţile oferite de dreptul la liberă circulaţie şi să asigure mobilitatea echitabilă a forţei de muncă.
Autoritatea vizează un triplu obiectiv. În primul rând, ea va oferi cetăţenilor şi întreprinderilor informaţii despre oportunităţile de lucru, de ucenicie, de recrutare şi de formare, precum şi despre programele de mobilitate şi va acorda îndrumare referitoare la drepturi şi obligaţii legate de traiul, munca şi/sau funcţionarea într-un alt stat membru al UE.
În al doilea rând, Autoritatea va sprijini cooperarea dintre autorităţile naţionale în context transfrontalier şi le va ajuta să garanteze că normele UE care protejează şi reglementează mobilitatea sunt respectate fără dificultăţi şi în mod eficient. În prezent, există un corp consistent de legislaţie a UE care reglementează libera circulaţie a lucrătorilor, iar o serie de norme sunt modificate şi modernizate, precum cele referitoare la coordonarea sistemelor de securitate socială în întreaga Uniune Europeană şi aspectele legate de detaşarea lucrătorilor în contextul prestării de servicii.
Prioritatea nu constă doar în a face aceste norme mai echitabile şi mai adaptate scopului lor, ci şi de a se asigura că sunt corect aplicate şi puse în aplicare în mod echitabil, simplu şi eficace în toate sectoarele economice. De exemplu, Autoritatea va ajuta la intensificarea schimbului de informaţii, va sprijini dezvoltarea capacităţilor în rândul autorităţilor naţionale şi le va acorda asistenţă pentru desfăşurarea unor inspecţii comune şi concertate. Acest lucru va întări încrederea reciprocă dintre părţi, va îmbunătăţi procedurile de cooperare de zi cu zi şi va preveni eventuale fraude şi încălcări ale normelor.
În al treilea rând, Autoritatea Europeană a Muncii va fi în măsură să ofere mediere şi să faciliteze găsirea de soluţii în cazul litigiilor transfrontaliere, de exemplu în eventualitatea restructurării unei întreprinderi în care sunt implicate mai multe state membre.
Autoritatea Europeană a Muncii va fi înfiinţată cu statutul de nouă agenţie descentralizată a UE şi ar trebui să devină operaţională în 2019, după încheierea procesului legislativ al UE prin care este constituită. Pentru a se înlesni înfiinţarea Autorităţii Europene a Muncii şi a se asigura că este operaţională imediat după creare, Comisia instituie de asemenea un grup consultativ, alcătuit din reprezentanţi ai principalelor părţi interesate, care se va ocupa de aspectele practice ale viitoarei activităţi a Autorităţii.
Comisia a prezentat marţi şi o propunere de Recomandare a Consiliului privind accesul la protecţie socială pentru lucrători şi persoanele care desfăşoară o activitate independentă. Pe măsură ce piaţa muncii evoluează ca urmare a unor noi stiluri de viaţă şi practici comerciale, precum şi datorită digitalizării, sistemele de protecţie socială trebuie să se adapteze constant pentru a răspunde unor noi realităţi. În zilele noastre, aproape 40% dintre lucrători se află fie în situaţii atipice de muncă – adică nu lucrează cu contract de muncă permanent, cu normă întreagă – fie desfăşoară o activitate independentă.
Aceste persoane nu beneficiază întotdeauna de o protecţie socială adecvată, adică nu au asigurare de şomaj şi nici acces la drepturi de pensie. În concordanţă cu obiectivele Pilonului european al drepturilor sociale, această propunere urmăreşte să stabilească o direcţie, astfel încât statele membre să sprijine accesul la protecţie socială pentru toţi salariaţii şi lucrătorii independenţi şi în special pentru cei care, din cauza statutului lor profesional, nu beneficiază de o protecţie suficientă din partea sistemelor de securitate socială.
Recomandarea vizează eliminarea disparităţilor formale în materie de protecţie socială, garantând că salariaţii şi lucrătorii independenţi care lucrează în condiţii comparabile se pot înscrie în sisteme corespunzătoare de securitate socială; va oferi o protecţie socială efectivă adecvată, astfel încât ei să poată să acumuleze şi să beneficieze de drepturile corespunzătoare; va facilita transferul drepturilor de asigurări sociale de la un loc de muncă la altul; va oferi salariaţilor şi lucrătorilor independenţi informaţii transparente despre drepturile şi obligaţiile lor în materie de asigurări sociale.
De asemenea, pentru a completa atât iniţiativele existente deja, cât şi pe cele care se conturează la nivelul UE, Comisia îşi prezintă viziunea referitoare la monitorizarea punerii în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale.
În acest sens, vor fi examinate priorităţile Pilonului european al drepturilor sociale în cadrul ciclului anual al semestrului european pentru coordonarea politicilor, care include o analiză a măsurilor luate şi a progresului înregistrat la nivel naţional, asistenţă tehnică, exerciţii de evaluare comparativă şi de schimb de bune practici, precum şi o analiză performanţelor în domeniul social şi al ocupării forţei de muncă, realizată inclusiv cu ajutorul noului tablou de bord social, care urmăreşte tendinţele şi performanţele din statele membre ale UE în cele trei domenii ale principiilor Pilonului european al drepturilor sociale.
AGERPRES