România este pe locul șapte în UE la taxarea muncii. Practic, pentru fiecare leu plătit salariaților, angajatorii scot din buzunar 1,83 lei. Sau, altfel spus, cam 45% din fondul de salarii al unei firme ajunge direct la stat. Nu trebuie uitat că angajații plătesc la rândul lor alte diverse taxe din banii pe care îi primesc (TVA și accize pe produsele achiziționate, impozite pe proprietate etc.). Ceea ce face ca statul să ne ia, de fapt, mai mult de jumătate din ce câștigăm.

„Povara fiscală în România este infernal de mare și, din păcate, ne putem compara din acest punct de vedere cu țări precum Guatemala, sau Zimbabwe“, spune președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru. El a mai arătat că peste 500.000 de persoane sunt plătite ca PFA tocmai pentru a evita impozitele prea mari pe muncă. Lor li se adaugă alte sute de mii de angajați la negru sau care primesc o parte din salariu la negru.

Și antreprenorii se plâng de fiscalitate. „Taxele în România pot părea mici, dar de fapt nu sunt chiar așa. În plus, avem de-a face cu o distribuție inegală – o zonă prea mică de contribuabili duce în cârcă o zonă prea mare de asistați“, spune patronul Mobexpert, Dan Șucu. El afirmă că oamenii de afaceri simt o povară a taxelor din ce în ce mai mare și crede că totul stă în filosofia după care se construiește bugetul: „Întâi ar trebui privite posibilitățile țării și dimensionate cheltuielile în funcție de acestea. La noi se face invers, se stabilesc întâi nevoile și apoi se încearcă să se obțină bani pentru a le acoperi.“

Conform unui studiu din 2012 al Institului Economic Molinari, deși taxele oficiale pe muncă au rămas în general fixe în Europa în ultimii ani, între 2010 și 2012 taxele reale pe muncă (care includ și TVA pe o treime a salariului net, care se presupune că ajunge în consum) au crescut la nivel continental în medie cu aproape un procent. Totul ca urmare a majorării taxei pe valoarea adăugată în mai multe state (incluzând România).

Ne dau cu o mână și ne iau cu două

Oamenii care lucrează și plătesc taxe, impozite și contribuții din veniturile lor reprezintă mai puțin de jumătate din locuitorii Uniunii. Aceștia îi duc, practic, în spate pe ceilalți 55% (pensionari, minori, handicapați, șomeri), iar povara lor devine tot mai grea pe măsură ce populația îmbătrânește. În plus, există și o problemă de vizibilitate a banilor încasați de stat: „Aproape jumătate din toate taxele pe muncă plătite în Europa – este vorba de contribuțiile sociale plătite de angajator peste salariul brut – rămân în mare parte invizibile pentru angajați.“

Cota unică de impozitare de 16% mai ia puțin din povara pusă pe angajatori. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că în ultimii ani tot mai multe state din regiune au adoptat sistemul implementat în România în 2005, în cele mai numeroase cazuri fiind vorba de rate de impozitare a veniturilor cel mult egale cu cea din România. De exemplu, în Bulgaria cota unică este 10%, în Cehia, Serbia și Lituania – 15%, iar în Ungaria – 16%.

Totuși, taxele totale pe muncă rămân mai mari în sistemele care au adoptat cota unică (în medie 46,4%) comparativ cu cele care au rămas la sistemul tradițional de impozitare (unde se situează în medie la 43,3%). „Multe dintre beneficiile menționate de suporterii cotei unice s-au dovedit adevărate. Totuși, nu trebuie să uităm că este vorba doar de o taxă pe venit. Contribuțiile sociale în țările care au adoptat sistemul sunt mult mai mari decât în statele cu sistem progresiv. În plus, șapte din cele opt state cu cotă unică din Uniunea Europeană au majorat TVA începând cu 2009“, se explică în raportul realizat de Institutul Molinari.

Speranțe deșarte

Diferențele de taxare a muncii sunt mai ușor de înțeles prin conceptul „Ziua eliberării fiscale“ – data din an la care se calculează că un angajat mediu a câștigat suficient pentru a-și plăti contribuțiile și impozitele către stat și începe să muncească pentru el. La nivelul UE, cel mai repede scapă de datoriile către Fisc maltezii (pe 11 aprilie), urmați, la circa o lună distanță, de ciprioți, irlandezi și britanici. Pe 18 mai scapă de taxe bulgarii, iar în ultima săptămână din mai, în ordine, spaniolii, luxemburghezii și grecii. Românii încep să câștige pentru ei, conform calculelor Ernts&Young, de-abia pe 23 iunie, doar opt state din cele 27 de membre ale UE trecând de această dată (Letonia, Italia, Suedia, Germania, Ungaria, Austria, Franța și Belgia).

Ziua eliberării fiscale ar putea veni mai repede pentru români la anul, dacă anunțata scădere a CAS cu cinci puncte procentuale începând de la 1 iulie ar avea loc. Însă conform șefei misiunii FMI la București, Andrea Schaechter, reducerea contribuțiilor de asigurări sociale nu este „prinsă“ în bugetul pentru 2014. Pentru că „orice relaxare a taxării muncii trebuie însoţită de lărgirea bazei şi măsuri fiscale de compensare“. Cu alte cuvinte, decizia se va lua în funcție de modul în care autoritățile vor reuși să crească veniturile la buget. Potrivit scrisorii de intenție trimise FMI, pentru asta Guvernul are în vedere, printre altele, „eliminarea unor nişe fiscale cum ar fi cele privind PFA sau drepturile de autor“. Intenția a fost negată de curând de ministrul finanțelor, Daniel Chițoiu, dar, la fel s-a întâmplat și în cazul altor măsuri adoptate de cabinetul USL.

Singura soluție

În opinia analistului economic Florin Cîțu, o scădere a taxelor pe muncă este absolut obligatorie dacă vrem să dezmorțim angajările și să repornim economia. „Relația taxe vs forța de muncă este foarte puternică și explică, din punctul meu de vedere, foarte bine dinamica de pe piața muncii. De exemplu, știm foarte bine că o scădere a taxelor în 2005 a dus la creșterea numărului de ore lucrate, a scăzut taxa marginală în economie, 80% din creștere s-a dus în consum, iar taxele implicite pe venit, profit și TVA au crescut“, explică el.

Însă au urmat, în perioada crizei, creșteri ale taxelor indirecte. „Având în vedere acest cadru economic, este normal ca piața forței de muncă să nu-și revină, nici consumul și, implicit, nici economia. Totul în economie se reduce la modul cum aranjăm motivațiile. În acest moment, motivațiile în economie sunt aranjate în așa fel încât nu stimulează nici munca (sau numărul de ore lucrate), nici investițiile și, astfel, nici acumularea de capital“, mai spune Cîțu.

Dacă reducerile de taxe pe muncă cerute atât de angajatori, cât și de experți nu vor avea însă loc, vom asista, cel mai probabil, la o creștere a muncii la negru și a evaziunii fiscale în domeniu.


8,8% din PIB a colectat bugetul de stat anul trecut sub formă de contribuții de asigurări. Este vorba de nu mai puțin de 51,6 miliarde de lei